Mandarina, inamicul cancerului

1 2 jpg jpeg

Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii britanici.

Celulele tumorilor canceroase conţin o enzimă numită P450 CYP1B1. Acestea pot fi distruse cu ajutorul unei substanţe prezente în coaja de mandarină, numită Salvestrol Q40. Descoperirea cercetătorilor britanici de la Şcoala de farmacie din Leicester ar putea sta la baza unor noi tratamente împotriva cancerului.

Profesorul dr. Hoon L. Tan, specialist în chimie medicală, a declarat că e foarte important faptul că am descoperit un compus alimentar care poate distruge o ţintă canceroasă precisă, iar această substanţă din coaja mandarinei poate oferi un nou mecanism de acţiune împotriva cancerului, prin intermediul dietei alimentare”.

Analizată în cadrul unei prime serii de teste, substanţa va putea sta la baza creării unui medicament împotriva cancerului doar peste câţiva ani.

Cercetătorii precizează că fructele, de orice fel, consumate cu coajă, reduc incidenţa apariţiei unor tipuri de cancer în rândul populaţiei.

Absenţa salvestrolilor din dieta modernă este o consecinţă a faptului că majoritatea oamenilor nu mai consumă coaja unor fructe, un factor major în creşterea incidenţei unor tipuri de cancer în rândul populaţiei”, a mai spus prof. Hoon Tan.