Maioneza nu este doar pentru gătit, ci şi pentru frumuseţe. Iată cum o foloseşti pentru ten şi păr

1 shutterstock 1852035223 jpg jpeg

Poate intra în categoria trucurilor de înfrumuseţare folosite de bunica, dar pe cât de ciudat ar suna, pe atât de eficient este acest ingredient. Îţi spunem cum poţi integra maioneza în ritualurile tale de îngrijire.

Unul dintre ingredientele cheie ale maionezei este gălbenuşul. Acesta conţine substanţe nutritive esenţiale, care îţi hrănesc în profunzime tenul.  

De asemenea, conţine vitaminele E şi K. Prima este necesară pentru păstrarea pielii suple şi hrănite din interior şi, în plus, o protejează de razele UV. Vitamina E îţi face pielea moale şi catifelată. La rândul  ei, vitamina K menţine ţesuturile pielii sănătoase. Prin conţinutul de colină şi proteine din ou, maioneza menţine sănătatea generală a pielii. Pe lângă acestea, este bogată şi în acizi graşi Omega 3 şi 6, cu un rol esenţial în menţinerea frumuseţii tenului. Aceşti acizi furnizează celulelor cutanate substanţe nutritive importante.

INFO

  • Poţi folosi maioneză proaspătă (fără sare), făcută chiar de tine în casă, cu care să-ţi masezi faţa şi gâtul, 10-15 minute. Acest ritual poate fi urmat zi de zi, pentru un aspect al pielii vizibil întinerit. În plus, îţi va trata pielea uscată sau uscată.
  • Pentru rezultate şi mai bune, adaugă câteva picături de ulei de germeni de grâu şi bergamotă în maioneză, înainte de a o aplica pe ten. Stai cu această mască 25-30 de minute şi apoi îndepărteaz-o prin mişcări circulare uşoare, cu un şerveţel umezit sau direct cu apă călduţă. Aplic-o de două ori pe săptămână.
  • Cu ajutorul maionezei îţi poţi face şi un exfoliant bun. Combină, în cantităţi egale, maioneză cu zahăr pudră şi fulgi de ovăz. Adaugă şi puţină miere şi amestecă până obţii o pastă. Masează-ţi cu ea toata faţa şi corpul, pentru a exfolia celulele moarte ale pielii. Masca este, de asemenea, foarte blândă şi hidratează pielea în timp ce o exfoliază.

Cum o foloseşti

Mască de păr

Ouăle din maioneză conferă proteine părului, precum şi alte ingrediente necesare în menţinerea umidităţii acestuia. Asigură-te doar că îndepărtezi, la sfârşit, orice urmă a măştii de casă, deoarece poate lăsa un miros puternic sau poate îngrăşa excesiv părul. Dacă o foloseşti în mod regulat, o dată pe săptămână (pentru cele mai multe tipuri de păr), maioneza va îmbunătăţi considerabil aspectul şi sănătatea podoabei tale capilare. Aplică maioneza pe toată lungimea părului şi masează-ţi bine scalpul. Acoperă-ţi capul cu o cască de duş, stai 10 minute şi apoi şamponează.

Tratament facial

De ce să dai bani pe creme scumpe din moment ce-ţi poţi face singură o maioneză acasă? Aplic-o pe tenul demachiat şi stai aşa 20 de minute. Îndepărtează surplusul cu ajutorul unui şerveţel şi apoi clăteşte cu apă rece. Îţi vei simţi faţa curată şi netedă.

Pont

Pentru un aspect întinerit al tenului, amestecă 8 linguriţe de ceai verde într-o ceaşcă de maioneză şi aplică masca pe faţă şi gât. După 10 minute, clăteşte cu apă călduţă. Este bună pentru toate tipurile de ten. Şi în caz că nu ştiai, cu o cantitate mică de maioneză poţi elimina perfect machiajul ochilor.  

Pentru a evita iritarea, nu aplica maioneză pe ten mai des de o dată pe săptămână.

Dacă ai pielea uscată, dar suferi şi de acnee, aplică o mască făcută din 2 linguri de miere la o jumătate de ceaşcă de maioneză.

Întăritor de unghii

Dacă vrei să ai unghii mai rezistente, care să nu se rupă aşa des sau care să nu mai fie atât de moi, ţine degetele într-un mic bol cu maioneză, în fiecare săptămână, înainte de manichiură. Stai 5 minute şi apoi clăteşte cu apă caldă.

Hidratant

Cu toate că bei multă apă, se poate întâmpla, chiar şi fără voia noastră, să ne trezim cu pielea uscată şi lipsită de strălucire. În sezonul rece, mai ales, va trebui să ai mai multă grijă, apelând chiar şi la remedii de casă. În astfel de situaţii, maioneza este un real ajutor. Aplic-o pe zonele deshidratate sau uscate excesiv, las-o să acţioneze 20 de minute şi apoi clăteşte cu grijă.  

... în cazul unei gume de mestecat, rămasă în păr, nu va mai fi nevoie să foloseşti foafeca? Ia un pic de maioneza şi aplic-o în jurul gumei de mestecat, cu degetele, printr-o mişcare de alunecare, în josul firului de păr.

Sfat

Maioneza are baza compusă din ulei, de aceea, după aplicare, părul tău străluceşte, numai că, în acelaşi timp, dacă nu o îndepărtezi integral, îţi poate îmbâcsi serios şuviţele. Pentru a evita aspectul de păr gras, încearcă următoarea metodă:

  • aplică un pahar de maioneză amestecată cu o linguriţă de extract de vanilie (care va reduce mirosul maionezei) pe părul uscat şi nespălat.
  • acoperă-ţi capul cu un prosop cald, care va ajuta componentele maionezei să pătrundă în structura firului de păr, şi stai aşa 20 de minute.
  • înainte de a intra în duş, aplică o mână cu ochi de şampon în părul tău, fără să-l uzi înainte şi masează bine, timp de câteva minute. Acest lucru va ajuta la descompunerea excesului de ulei.
  • spală-ţi apoi părul, ca de obicei, iar la sfârşit, clăteşte-l cu apă rece, ca să devină  strălucitor şi mătăsos.