Infecţii care fac rău inimii

1 2 jpg jpeg

Boli infecţioase

Boală infecţioasă, gripa poate avea consecinţe moderate până la severe, afectând uneori şi muşchiul cardiac. Persoanele care au avut gripă au de 6 ori mai multe riscuri să se confrunte cu un atac de cord sau accident vascular cerebral timp de cel puţin 1 an de la infectarea cu virusul gripal, potrivit unui nou studiu. În gripă, cea mai frecventă complicaţie este pneumonia. „Aproape toate bacteriile (şi inclusiv unele virusuri precum cel gripal) care determină pneumonie pot afecta şi inima. Studii recente au arătat că cel puţin un sfert din pacienţii internaţi în spital pentru tratamentul unei pneumonii pot suferi o complicaţie cardiacă (de exemplu, agravarea insuficienţei cardiace, afectarea funcţiei muşchiului cardiac, ritmuri cardiace anormale, declanşarea unui infarct miocardic). Această situaţie este foarte ameninţătoare pentru pacient. Pneumonia trebuie recunoscută foarte repede şi tratată corect, dar tratamentul antibiotic trebuie ales doar de medic, pentru că unele antibiotice pot agrava boala cardiacă. Foarte eficientă este prevenţia prin vaccinarea antigripală pentru că are chiar şi rol protectiv cardiac”, explică Elena-Laura Antohi.

Infecţii ale tractului urinar

Nediagnosticate şi netratate la timp, infecţiile tractului urinar, precum cistita, uretrita şi pielonefrita, pot ajunge la rinichi şi chiar la inimă, dublând riscul de accident vascular cerebral şi atac de cord, arată o cercetare britanică. Cauza infecţiilor urinare este multiplicarea unor bacterii care se găsesc la nivelul pielii, vaginului şi rectului şi care pătrund în uretră. Printre cele mai comune infecţii sunt cele cu bacteria Escherichia Coli (E. coli), care se află în mod normal în organism.

HIV

Din momentul în care se instalează în organism, HIV (virusul imunodeficienţei umane) nu doar că distruge sistemul imunitar, ci creşte riscul de a dobândi diferite boli, cum sunt cele cardiovasculare. Există dovezi ştiinţifice care atestă că purtătorii cu HIV sunt expuşi unui risc crescut de a suferi un atac de cord.

Infecţiile dinţilor

O carie netratată la timp poate provoca boli asociate, cum sunt problemele cu inima. „Infecţiile dinţilor se transmit foarte uşor în sânge, iar organul cel mai afectat este inima. Cei mai vulnerabili sunt pacienţii cu boli mai vechi ale valvelor inimii, boli înnăscute ale inimii sau cei care prezintă dispozitive implantate la nivelul cordului. Inflamaţia gingiilor (parodontoza) întreţine inflamaţia în tot organismul şi contribuie, în timp, la dezvoltarea de boli ale vaselor inimii”, spune Elena-Laura Antohi, medic specialist cardiologie.

Infecţii ale inimii

Sunt infecţii ale inimii care pot pune viaţa în pericol, dacă sunt diagnosticate tardiv. Infecţie a endocardului, învelişul interior al inimii, endocardita poate produce abcese şi hemoragii cerebrale, în lipsa tratamentului. Inflamaţia muşchiului inimii, miocardita este depistată, de cele mai multe ori, abia când complicaţiile se instalează. Se manifestă prin: stare subfebrilă (între 37 şi 38º Celsius), palpitaţii şi dureri difuze la nivelul pieptului. Infecţia pericardului poate fi recunoscută după următoarele simptome: stare subfebrilă, durere puternică în piept, care se agravează când bolnavul inspiră adânc, şi dificultate de respiraţie.

Sfatul specialistului

Dr. Elena-Laura Antohi, medic specialist cardiologie, Centrul Provita

O igienă dentară corectă şi tratamentul prompt al infecţiilor dentare (inclusiv prin extracţii ale dinţilor când este necesar) sunt esenţiale pentru a preveni complicaţii catastrofale cardiace. Riscul de afectare a cordului este important şi în cazul infecţiilor din sfera ORL şi în mod special pentru faringo-amigdalită determinată de streptococ. Boala cardiacă reumatismală reprezintă afectarea directă a inimii după o astfel de infecţie. În ultimii ani, pentru că astfel de infecţii au început să fie foarte repede şi corect tratate, această boală a devenit rară. În general, nicio infecţie din organism (şi mai ales cele respiratorii şi dentare) nu trebuie neglijată şi trebuie tratată corect, conform indicaţiilor medicului.