Îmbunătăţirea vederii: soluţii pentru sănătatea oculară

1 2 jpg jpeg

Nu doar felul în care ne protejăm ochii concret, ci şi ceea ce mâncăm şi felul în care ne tratăm diversele afecţiuni au legătură cu o vedere sănătoasă. Lăsând la o parte unele boli ereditare ale ochilor, precum glaucomul, atrofia optică sau degenerescenţa maculară legată de vârstă, sănătatea oculară poate fi întreţinută prin metode care ţin numai de noi.

Îmbunătăţirea vederii şi carotenoizii

Esenţiali pentru îmbunătăţirea vederii sunt carotenoizii, printre aceştia numărându-se luteina şi zeaxantina, care se găsesc şi în retină. Din natură, ei pot fi obţinuţi din dovlecei, broccoli, legume verzi cu frunze (spanac, varză, salată verde, kale, ceapă verde etc), o sursă bună fiind şi ouăle. Aceşti carotenoizi, care pot fi luaţi şi sub formă de suplimente de la farmacie, absorb ultravioletele şi lumina albastră a monitoarelor şi reduc daunele provocate de radicalii liberi. Ce altceva mai poţi face pentru îmbunătăţirea vederii?

Pune accentul pe vitamine şi minerale

Vitaminele şi mineralele sunt necesare pentru sănătatea generală a organismului, însă unele anume contribuie la îmbunătăţirea vederii şi păstrarea sănătăţii oculare pentru mai mult timp. Vitaminele A, C şi E, precum şi zincul, conţin antioxidanţi care pot ajuta la prevenirea degenerescenţei maculare. Printre alimentele bogate în aceste nutrimente se numără morcovul, ardeiul gras roşu, spanacul, cartoful dulce, broccoli, căpşunile şi citricele.

Menţine-te în formă şi tratează-ţi afecţiunile cronice

Exerciţiile fizice sunt bune nu doar pentru o talie subţire, ci şi pentru o vedere adecvată. Diabetul de tip 2, mai frecvent în rândul persoanelor obeze, poate dăuna vaselor de sânge de la nivelul ochilor, declanşând retinopatia diabetică. Această problemă de sănătate face ca micile vase de la nivelul retinei să elibereze sânge şi alte fluide în ochi, afectând vederea. 20 de minute de mişcare intensă pe zi ţin la distanţă kilogramele în plus şi scad riscul de diabet. Hipertensiunea este şi ea un inamic al vederii, aşa că străduieşte-te să ai o dietă sănătoasă, combinată cu mişcare şi cu tratamentul recomandat de medic pentru reglarea tensiunii.

Poartă ochelari de soare

Ochelarii de soare nu sunt un moft, ci un pas important pentru îmbunătăţirea vederii. Alege o pereche de ochelari de soare cu filtru UV de la un cabinet de optică medicală pentru a te proteja de afecţiuni precum cataracta, degenerescenţa maculară sau conjunctivita. De asemenea, poartă ochelari de protecţie atunci când umbli cu substanţe care ţi-ar putea afecta vederea sau participi la jocuri în timpul cărora ţi-ar putea intra ceva în ochi.

De asemenea, când stai la calculator, e indicat să te opreşti la fiecare 20 de minute şi să priveşti în afara monitorului pentru 20 de secunde. În plus, e bine să renunţi la fumat, deoarece practicarea acestui obicei creşte riscul de cataractă şi degenerescenţă maculară. Nu atinge zona ochilor decât cu mâinile curate, iar dacă porţi lentile de contact ai grijă să le dezinfectezi zilnic cu soluţii destinate acestui scop.

Citeşte aici când e bine să-ţi faci un control ocular.