Avertismentul medicilor pe fondul creșterii cazurilor de rujeolă la copii. 5 simptome de luat în seamă
Un medic de top avertizează părinții cu privire la cele mai periculoase simptome ale rujeolei la copii, pe măsură ce infecțiile la nivel mondial cresc.
Lumea a înregistrat o creștere uriașă a cazurilor în acest an, Organizația Mondială a Sănătății confirmând o „epidemie globală de rujeolă” la începutul lunii. Vaccinarea copiilor a scăzut la doar 85,5% în Marea Britanie - în ciuda faptului că este un lucru vital pentru a ține la distanță boala virală și poate salva vieți.
Potrivit doctorului Stuart Sanders, de la The London General Practice, această rată scăzută de vaccinare înseamnă că Marea Britanie începe să-și piardă „imunitatea de turmă” și că numărul cazurilor începe să crească vertiginous. El spune că există cinci simptome cheie la care părinții trebuie să fiți atenți pentru a evita infecția „gravă”.
Acestea includ febră persistentă și prelungită, respingerea alimentelor , dar și a apei, simptome respiratorii severe și o deteriorare a stării clinice. Semnele date de meningită sunt, de asemenea, esențiale și trebuie urmărite. Acestea includ dureri de cap, rigiditatea gâtului, vărsături și sensibilitate la lumina puternică.
Dr Sanders avertizează: “Dacă observați oricare dintre aceste cinci simptome grave, pacientul trebuie izolat până când ele dispar”.
Orcine trece printr-un astfel de episod trebuie să se asigure că bea multe lichide și ia paracetamol la intervale adecvate.
Dr. Sanders a spus despre creșterea rujeolei: „Acest lucru este cauzat de scăderea vaccinării împotriva rujeolei, care a început în anii 1970, iar asta din cauza dezinformării cu privire la vaccin.
„Vaccinarea a scăzut și mai mult ca o consecință a unei lucrări frauduloase scrise de profesorul Andrew Wakefield și publicată în prestigioasul jurnal medicală, The Lancet. Articolul a fost ulterior retras, dar a cauzat daune immense, iar încrederea în vaccinare a fost zdruncinată”.
„Sunt medic de suficient de mult timp pentru a-mi aminti că rujeola, înainte de vaccinare, a dus, din păcate la decesul multor copii”.
La începutul acestei luni, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că aproximativ 73 de milioane de oameni din întreaga lume care ar putea primi vaccinul nu l-au făcut.
„Asta înseamnă că anul acesta, în primele luni, au fost 17.000 de cazuri de rujeolă la nivel global, în timp ce, în general, în primele două luni ale anilor precedenți rata a fost mai mică – 10.000 sau mai puțin. Deci da, avem o epidemie globală de rujeolă, iar asta ne îngrijorează, deoarece poate fi o boală periculoasă”.