Greșeli frecvente ale părinților când încearcă să-și motiveze copilul
Motivația copiilor este una dintre preocupările constante ale părinților. Fie că vorbim despre teme, activități școlare sau responsabilități de zi cu zi, mulți adulți caută soluții prin care să-și încurajeze copilul să se implice mai mult. În practică însă, dorința de a motiva poate duce la comportamente care produc efectul opus. Astfel, apar frecvent situații în care părinții încearcă să stimuleze implicarea copilului, dar folosesc strategii care pot să slăbească autonomia, responsabilitatea sau încrederea în sine.
Iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli:
Recompensa vine înainte de efectuarea sarcinii
Una dintre cele mai frecvente greșeli apare atunci când recompensa este oferită sau promisă înainte ca sarcina să fie realizată. De exemplu, copilul primește acces la telefon, la jocuri sau la o activitate preferată înainte de a-și termina temele, cu speranța că ulterior va fi mai cooperant. În realitate, mesajul transmis este că responsabilitatea este o opțiune. În timp, copilul învață că poate negocia permanent sarcinile și că recompensa este independentă de efortul depus. Motivația devine astfel extrinsecă și fragilă, iar implicarea scade atunci când stimulul extern dispare.
Solicitarea efectuării unei sarcini cu mult sub capacitatea copilului
Uneori, părinții aleg sarcini foarte ușoare pentru a evita frustrarea copilului sau pentru a-i oferi sentimentul rapid de reușită. Deși această strategie poate avea un rol într-un plan mai amplu de construire a motivației (în special în cazul copiilor care și-au pierdut încrederea în propriile abilități) ea nu ar trebui să devină standardul. Dacă sarcinile sunt constant sub nivelul real al copilului, apare plictiseala, iar sentimentul de progres dispare.
Amenințarea cu pedepse care nu se materializează
În multe familii apar amenințări repetate care nu sunt duse niciodată până la capăt, de tipul „Îți iau telefonul”, „Nu mai ieși afară” sau „Nu mai ai voie la calculator”. Atunci când aceste consecințe sunt rostite frecvent, dar nu se aplică, copilul învață rapid că regulile sunt negociabile. Autoritatea părintelui se erodează iar mesajele devin din ce în ce mai puțin credibile. În timp, copilul nu mai reacționează la avertismente și nu mai percepe responsabilitatea ca pe o obligație reală, astfel motivația nu poate fi construită într-un context în care limitele există doar la nivel declarativ.
Compararea cu alți copii
Comparațiile sunt adesea folosite cu intenția de a stimula ambiția, dar în realitate, acest tip de discurs afectează profund stima de sine. Copilul începe să se perceapă permanent insuficient și ajunge să creadă că valoarea sa este condiționată de performanțele altora. În loc să dezvolte motivație, această comparație permanent poate duce la apariția anxietatății.
Amânarea activităților care nu îi fac plăcere copilului
Din dorința de a evita conflictele unii părinți aleg să amâne sau chiar să elimine activități care nu-i plac copilului. De exemplu, copilul este învoit de la o oră la care nu se simte confortabil sau i se permite să evite anumite sarcini. Pe termen scurt tensiunea dispare, însă pe termen lung copilul nu mai învață să gestioneze disconfortul sau responsabilitățile inevitabile. Viața reală presupune frecvent sarcini care nu produc plăcere imediată, iar evitarea constantă a acestora slăbește capacitatea de perseverență și autodisciplină.
Motivația nu se poate construi prin recompense anticipate sau prin comparații. Copiii au nevoie de provocări adecvate nivelului lor, de consecvență din partea adulților și de spațiul necesar pentru a înțelege legătura dintre efort și rezultat. Atunci când părinții reușesc să creeze acest cadru, motivația devine mai stabilă, iar copilul începe să-și dezvolte treptat autonomia și încrederea în propriile forțe.
Articol scris de Adriana Stanciu, consultant educațional
