Efectele păducelului, planta care vindecă inima

1 paducel jpg jpeg

Cunoscut şi sub denumirea de mărăcine alb sau gher­ghinar, păducelul este un arbust cu fructe roşii, care se culeg la începutul toamnei. Folosite la prepararea gemurilor, jeleurilor, bomboanelor şi vinurilor, acestea au efecte medicinale nebănuite, fiind recomandate mai ales în bolile cardiace.

Fructele de păducel conţin tiramină, un compus care are efect benefic asupra inimii, şi flavonoide, antioxidanţi care dilată şi protejează vasele de sânge. Acestea mai au în compoziţie şi antocieni, pigmenţi valoroşi în tonifierea vaselor de sânge, şi acid triterpenic, substanţă care contribuie la întărirea inimii şi lărgirea căilor coronariene.

 

Echilibrează tensiunea arterială

Remediile pe bază de păducel sunt prescrise pentru a echilibra tensiunea arterială şi pentru a trata aritmia cardiacă (bătăile neregulate ale inimii), în special la vârstnici. Acestea pot fi utilizate şi ca tratament pentru hipertensiune arterială cauzată de arteroscleroză. În caz de hipertensiune, se recomandă o cură de 40-60 de zile cu extract de fructe de păducel (1.200 mg pe zi). După tratament, este necesară o pauză de 14-21 de zile, cura putându-se ulterior relua. Specialiştii atrag atenţia că remediile pe bază de păducel se recomandă în combinaţie cu medicamentele uzuale şi nu ca tratament primar în tratarea hipertensiunii.

Leac în angină pectorală

Angina este definită ca o durere toracică sau disconfort care apare când muşchiul inimii nu primeşte suficient sânge. Anumite exerciţii fizice şi stresul declanşează adesea atacuri de angină pectorală. Un studiu realizat în 1983 a arătat că extractul de păducel este benefic pacienţilor care se confruntă cu această problemă. Prin urmare, o doză de 400 mg de extract de păducel, luată de 3-4 ori pe zi, într-o cură de 3-4 săptămâni, scade frecvenţa şi intensitatea crizelor cardiace.

 

Benefic în tulburările inimii

Planta dilată celulele sangvine şi are un efect calmant asupra sistemului nervos central. În urma mai multor cercetări, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că pacienţii care urmează un tratament cu extract de păducel, câte 900 mg pe zi, nu se mai confruntă cu tahiaritmii (bătăi rapide ale inimii). Efecte foarte bune se obţin prin asocierea păducelului cu talpa-gâştei, o altă plantă indicată în tulburările de ritm cardiac. Este important ca pe toată durata tratamentului bolnavii să includă în meniul zilnic alimente bogate în potasiu (banane, mere, cartofi fierţi, pepeni).

Întăreşte muşchiul inimii

Insuficienţa cardiacă este o boală manifestată prin incapacitatea inimii de a pompa sânge necesar acoperirii nevoilor metabolice ale organismului. Printre simptomele afecţiunii se  numără lipsa de aer la efort şi apariţia edemelor (umflarea ţesuturilor, în special a picioarelor). Potrivit unei cercetări din 2008, o cură de 8 săptămâni cu doze mari de extract de păducel (peste 900 mg pe zi) are efecte remarcabile asupra bolnavilor. S-a observat că aceştia s-au simţit mult mai bine, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, din a patra săptămână de tratament. 

Încetineşte evoluţia aterosclerozei

Un studiu publicat în 2018 arată că păducelul îmbunătăţeşte metabolismul grăsimilor, împiedicând astfel depunerea acestora pe artere, prevenind instalarea aterosclerozei. Se iau capsule cu extract de păducel, câte 4-6 pe zi, în cure de 3 luni, urmate de 1-2 luni de pauză, după care administrarea se reia. 

O cură cu ceai de păducel trebuie făcută sub supraveghere de specialitate, mai ales dacă suferi de o boală de inimă, deoarece o doză prea mare poate crea grave probleme de sănătate.

Care sunt cele mai importante contraindicaţii

Preparatele pe bază de păducel sunt considerate sigure atunci când sunt utilizate în dozele recomandate pe termen scurt (până la 16 săptămâni). Supradozajul poate duce la scăderea tensiunii arteriale şi la aritmii cardiace, iar în unele cazuri, pot apărea ameţelile, greaţa, oboseala, cefaleea, palpitaţiile, sângerările nazale. O cură cu păducel poate potenţa efectul unor medicamente pentru inimă şi poate interfera cu altele, precum cele indicate în astm. Tratamentele cu păducel nu sunt recomandate gravidelor şi copiilor.