Cursuri gratuite pentru educatorii copiilor cu autism

1 2 jpg jpeg

Cu ce dificultăţi se confruntă copiii cu autism la intrarea în grădiniţe? De ce au nevoie educatorii de un training special?

Ca oricare alţi copii, vin în grădiniţă cu temerile şi fricile lor, de separare, de necunoscut. În plus, dificultăţile lor în aria socializării şi limbajului nu le permit să-şi exprime aceste temeri şi atunci pot apărea comportamente puternic neadecvate, adaptarea se face greoi şi sunt permanent expuşi riscului de a fi excluşi pentru că educatorii nu ştiu cum ăa le faciliteze integrarea.

Dintre comportamentele care pot îngreuna integrarea copiilor cu autism în grădiniţă amintesc acum, pe scurt, dificultăţile de comunicare şi limbaj, lipsa interesului pentru a socializa, dificulăţile de contact vizual şi atenţie, comportamentele neadecvate, stereotipe, toleranţa scăzută la frustrare, dificultăţile de alimentaţie şi somn.

Cu ce dificultăţi se confruntă educatorii, având în vedere aceste caracteristici ale copiilor cu autism?

Educatorii se confruntă pe de o parte cu dificultăţile provocate de copilul cu autism, apoi cu reacţiile clasei de copii şi pe de altă parte, cu ceilalţi parinti care uneori, din păcate, se coalizează împotriva copilului cu autism. Toţi au nevoie să ştie să se adapteze la această situaţie, acceptând ce este diferit, ajutând unde este cazul, şi fiecare trebuie să-şi găsească locul lui în acest sistem care aparţine deopotrivă fiecăruia dintre cei implicaţi.

Educatorii au nevoie să înţeleagă limitele copilului cu autism, dar şi resursele lui, să-l stimuleze să-l ajute corect. De multe ori, bunele intenţii pot să ducă la rezultate negative atunci când educatorii nu înţeleg de ce un copil cu autism se poartă într-un anume fel şi, mai ales, ce este de făcut pentru a scădea acel comportament neadecvat.

Vă rog să reamintiţi ce este autismul şi cum se manifestă?

Autismul este o tulburare de dezvoltare care cauzează persoanei dificultăţi de socializare, comunicare şi limbaj şi schimbări comportamentale, astfel încât persoanele cu autism ajung să proceseze informaţia diferit de ceilalţi.

Autismul este un spectru larg şi poate afecta persoana uşor sau sever, începând din primul an de viaţă sau în jurul vârstei de 3 ani, când copilul începe să piardă achiziţiile dobândite până atunci.

Toţi copiii cu autism prezintă dificultăţi de comunicare şi limbaj, într-un fel sau altul, exprimate printr-o slabă capacitate de a interacţiona sau comunica cu ceilalţi: fie nu vorbesc, fie dacă vorbesc pot avea dificultăţi în exprimare sau în înţelegerea celor din jur. Dificultăţile se regăsesc şi în limbajul nonverbal – înţelegerea şi folosirea gesturilor, expresiilor faciale, contactul vizual. În plus, ei nu pot intra cu uşurinţă în relaţii armonioase nici cu mama şi ceilalţi din familie, nici cu alţi copii de aceeaşi vârstă.

Autismul poate fi cauzat de expunerea îndelungată a copiilor la tabletă, telefon, laptop?

Aceasta întrebare este foarte sensibilă şi a stârnit multe controverse deja. Nu, autismul nu poate fi cauzat de expunerea la aceste gadgeturi. Tulburarea este prezentă de la naştere dar este agravată desigur de absenţa interacţiunii şi de expunerea îndelungată la aceste device-uri.

Copilul uitat cu tableta, nestimulat şi care nu are parte de experienţe directe de învăţare dezvoltă tulburări de limbaj, până la absenţa totala a acestuia, sau prezenţa unor cuvinte accidentale, fără scop de comunicare (cifre, culori etc), fără ca nici măcar la 3 ani să nu fie capabil să vorbească în propoziţii, să exprime preferinţa, plăcerea, neplăcerea.

Întârzierea în dezvoltarea limbajului duce la întârzieri cognitive şi în dezvoltarea abilităţilor sociale, care nu se dezvoltă decât în relaţii umane directe, afectuoase şi pline de provocări pentru copil. Copilul care nu învaţă cum să comunice şi cum să exprime ce doreşte va deveni frustrat, furios şi temător excesiv în situaţii tipice de viaţă pe care el nu ştie să le gestioneze.

Trebuie să ştim că inteligenţa este o funcţie care se dezvoltă şi poate fi cu atât mai performantă cu cât este mai antrenată şi mai stimulată social şi în experienţe directe cu o altă persoană! Pe lângă dotarea nativă, copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. Copilul trebuie să fie învăţat să înveţe, să creeze şi să exploreze.

Sunteţi implicată în foarte multe proiecte frumoase. Ce vă motivează să continuaţi să oferiţi aceste cursuri gratuite în grădiniţe?

Acest proiect a început în urmă cu aproape 10 ani. În acest an mergem în 10 grădiniţe, unde în medie participă şi sunt formaţi, în total, 200 de educatori. Acest lucru înseamnă că, peste 100 de grădiniţe în 10 ani, şi peste 2000 de educatori sunt mai bine pregătiţi să-i primească pe copii.

Sigur ca este un proiect consumator de timp şi de resurse umane şi financiare, însă cineva trebuie să-l facă şi să-l facă bine, cu consecvenţă. Toţi copiii trebuie să meargă la grădiniţă şi la şcoală, iar acolo să fie cât mai bine primiţi şi sprijiniţi.

Toţi ştim că avem nevoie de mai multă informare şi de schimbarea mentalităţii şi a atitudinii faţă de copiii cu autism. Eu cred că, dacă fiecare şi-ar face partea lui de treabă în tot acest proces, lucrurile ar progresa mai rapid şi mai frumos şi copiii ar avea foarte mult de câştigat.

Anul acesta, am fost deja la Grădiniţa Montessori Kids at work, Grădiniţa nr. 34, Grădiniţa Bambi Step by Step, Grădiniţa 231 şi am extins şi în luna mai acest proiect pentru că am avut foarte multe cereri.

Ne vom întâlni în continuare şi cu educatorii din Grădiniţa nr. 3, Grădiniţa Ciupercuţa şi Panseluţa, Grădiniţa 168, Grădiniţa Montessori Harmony Tree şi Dreamland.