Cum să combaţi constipaţia la copii

1 2 jpg jpeg

Problemele de la nivelul tranzitului intestinal nu sunt de trecut uşor cu vederea. Acestea în timp se pot agrava, mai ales dacă este vorba despre copilul tău. Ajută-l să uite de constipaţie cu ajutorul câtorva preparate bogate în fibre şi cât mai multe lichide.

Tărâţe la micul dejun

Obiceiurile sănătoase se învaţă în familie. Astfel, dacă te va vedea pe tine că te alimentezi corect, sănătos şi nu pofteşti la lucruri interzise, ai toate şansele ca şi copilul tău să crească în acelaşi mediu sănătos ca tine.

Alege să consumi la micul dejun brioşe făcute în casă cu tărâţe, acestea vor stimula tranzitulu şi îi vor oferi senzaţia de saţietate mai mult timp.

Pentru a le prepara ai nevoie de 1 cană de tărâţe, 1 cană de lapte bătut, 1 ou, un sfert de cană de ulei de cocos sau măsline, un pic de esenţă de vanilie, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, stafide sau alte fructe uscate ce le-ai lăsat în prealabil la înmuiat, o jumătate de cană de zahăr brun şi o cană de făină integrală.

Bate oul cu uleiul, esenţa de vanilie şi zahărul, apoi adaugă tărâţea, laptele bătut, făina,praful de copt, bicarbonatul, stafidele şi încorporează bine.

Aşează compoziţia în formele de brioşe pe care le ungi cu puţin ulei înainte sau le tapetezi cu hârtie de copt. Lasă-le la copt în jur de 20-30 de minute şi apoi poţi să le savurezi împreună cu cel mic de un mic dejun sănătos alături de o cană de ceai sau un suc de fructe.

Află cum te poate scăpa de constipaţie consumul de mandarine AICI

Suc de mere

1 2 jpg jpeg

Mărul se regăseşte printre cele mai bune laxative naturale, mai ales dacă este consumat pe stomacul gol dimineaţa.

Pune într-un blender 4 mere de mărime medie, 1 linguriţă de scorţişoară, un praf de nucşoară, 1-1,5 cană de apă în funcţie de cât de subţire vrei să fie, zeama de la un sfert de lămâie. Mixează bine ingredientele şi la final poţi să adaugi un pic de ghimbir ras sau câteva frunze de mentă mărunţite.

Smoothie super-laxativ

2 jpg jpeg

Dacă vrei o combinaţie forte dar şi bună la gust alege să combini 4-6 prune cu 1 cană de suc de măr proaspăt stors, o mână de gheaţă, 1 cană de chefir sau sana, 1 linguriţă de scorţişoară. Amestecă-le bine şi oferă-i acest amestec între mese. Îi va normaliza tranzitul iar constipaţia va deveni o amintire.

Este foarte important să urmăreşti ce reacţie are cel mic la acest tratament, mai ales acum că este în vacanţă îţi va fi mai uşor să îl monitorizezi. Dacă ai de făcut drumuri lungi pe parcursul zilei asigură-te că în cazul în care va avea nevoie să meargă la toaletă nu vei întâmpina nici o dificultate.

Introdu în alimentaţia celui mic cât mai multe fructe şi legume şi nu uita să te asiguri că se hidratează corespunzător, atât cu o cantitate siuficientă de apă cât şi cu alimente ce conţin multă apă de exemplu pepenele roşu, roşii, castraveţi.