CORONAVIRUS. Medicii ne îndeamnă să respectăm restricţiile. “Nu este vacanţă, nici concediu!”

4 corona3 jpg jpeg

Deciziile luate de autorităţi pentru a minimaliza extinderea cazurilor de infecţie cu CVOID-19 trebuie luate în serios de fiecare dintre noi. Este o situaţie specială, în care trebuie să acţionăm responsabil.

Prevenţia este soluţia la îndemână

Evoluţia pe care au avut-o cazurile de infecţie cu COVID-19 în China şi Italia sunt o lecţie pentru noi toţi. Autorităţile au putut analiza consecinţele unor măsuri prea blânde şi toate măsurile care se iau în acest moment au rolul de a limita daunele pe care le poate produce trecerea valului epidemic peste Europa şi peste ţara noastră. Pentru un virus care nu poate fi prevenit prin vaccin şi pentru care nu există medicaţie antivirală specifică, prevenţia este esenţială şi singura la îndemâna tuturor. Limitarea contactului cu ceilalţi, evitarea locurilor aglomerate precum mijloacele de transport in comun, respectarea distanţelor faţă de o altă persoana în supermarketuri şi a socializării cu apropiaţii este o necesitate în această perioadă.

„Limitarea vitezei cu care se răspândeşte virusul în populatie este esenţială şi dovedită ca utilă! Este motivul pentru care s-au oprit cursurile şcolare, se decide munca la domiciliu şi se limiteaza circulaţia persoanelor din şi către zonele de risc! Nu este vacanţă şi nici concediu! A aglomera acum locuri de joacă sau mall-uri inseamnă că, de fapt, nu am înţeles nimic”, spune dr. Elena copaciu, medic terapie intensivă.

Medicul prezintă consecinţele pe care creşterea numărului de cazuri le-ar avea asupra specilităţii medicale din care face parte, având în vedere că pacienţi în stadiul grav al infecţiei au nevoie de terapie intensivă.

„Limitarea vitezei de propagare a virusului în populatie împiedică apariţia unui număr mare de cazuri grave simultan şi riscul ca serviciile de terapie intensivă să fie depăşite ca numar şi resurse. Dacă limităm numărul victimelor, se pot reface stocurile şi fiecare pacient poate fi tratat cum se cuvine”, explică medicul specialist. Mai mult, ea susţine că, dacă este nevoie, ar trebui să acceptam cu responsabilitate şi măsuri mai drastice. „Poate va fi necesară oprirea totală a circulaţiei persoanelor pentru o vreme! Nu e o tragedie! E o decizie care salvează vieti! Inclusiv pe a ta! E mai bine să stai la tine acasă, decât la spital, intubat şi conectat la un aparat fără de care poţi muri în mai puţin de 10 minute”, avetizează medicul Elena Copaciu.

Au fost comandate teste noi pentru COVID-19

În data de 10 martie, Ministerul Sănătăţii a inventariat stocul testelor de diagnosticare moleculară pentru detectarea COVID-19. În cele 7 centre din ţară (2 in Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timiş, Constanţa şi Dolj) mai erau teste, suficiente până la sfârşitul săptămânii, când vor sosi şi celelalte teste care au fost deja comandate.

Testele comandate vor asigura necesarul pentru încă 30 de zile.

Oficialii dau asigurări că în acest moment nu este pericolul de a rămâne fără capacitate de diagnosticare a coronavirusului. Ministerul Apărării Naţionale, prin  Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino din Bucureşti a fost de acord să contribuie la acest efort comun cu dotările existente.