Pacienţi români, trataţi de cancer cu sprijinul inteligenţei artificiale

image

Unul dintre domeniile în care inteligenţa artificială şi-a demonstrat utilitatea este medicina, inclusiv în ţara noastră.

Prima platformă inteligentă dedicată oncologiei din România, "Docviser". a fost creată de un medic specialist de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi de o companie software din Cluj-Napoca.

Platforma poate fi accesată atât de la un calculator de birou, cât şi de pe telefon printr-o aplicaţie dedicată, informează Agerpres.

"Sunt 45 de unităţi medicale care au cont la noi în platformă şi suntem în creştere, pentru că există un interes crescut al colegilor. Am ajuns acum ca pe platformă să avem peste 3.600 de pacienţi oncologici, cu peste 16.000 de tratamente care au fost administrate prin platformă şi nici nu mai ştiu câte comisii terapeutice făcute. Avem clinici partenere, avem atât spitale judeţene, cât şi spitale private şi chiar avem nişte instituţii mari, precum Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, spitale din Satu Mare, Galaţi, Braşov, Oradea, Spitalul Municipal Cluj, Spitalul Judeţean Cluj, deci cumva de prin toată ţara", a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre fondatorii platformei, doctorul oncolog Alexandru Iliescu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.

Platforma integrează circa 500 de scheme de tratament şi are avantajul că aduce în acelaşi loc tratamentul, medicii, farmaciştii şi asistenţii care trebuie să aplice acest tratamente, alături de tot istoricul medical şi datele despre pacient.

Şi pacienţii pot avea acces la platformă, unde pot încărca documente sau pot vedea tratamentul pe care îl urmează şi datele lor medicale, în cazul în care doresc şi o a doua opinie.

Prin expertiza celor peste 100 de medici înscrişi pe platformă se validează scheme de tratament pentru pacienţii oncologici.

În ţara noastră, numărul de cazuri noi de cancer a fost cu 21% mai mare în 2023 comparativ cu anul anterior, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Vezi şi: Medic: Ca să reducem riscul de cancer colorectal trebuie să...