Chiropractica, utilă în combaterea durerilor de spate

1 2 jpg jpeg

Chiropractica este o terapie alternativă care presupune manipularea blândă a coloanei vertebrale pentru a elimina dereglările de la nivelul sistemului nervos. Este utilă îndeosebi pentru tratarea afecţiunilor cauzate de sedentarism, pentru alungarea:

- durerilor de spate,

- migrenelor,

- bolilor digestive,

- crampelor musculare,

- sindromului Tunelului Carpian,

- fibromialgiei, o durere cronică răspândită în corp.

Printre metodele folosite de dr. Lou Jacobs se numără Titronics (prin care identifică iritaţiile nervoase şi ţesuturile moi din jurul coloanei vertebrale), Myovision EMG (cu ajutorul căreia identifică riscul şi cauza disfuncţionalităţilor) sau Posture Pro (prin care identifică problemele de postură).

„Chiropracticianul depistează interferenţele de la nivelul sistemului nervos, denumite subluxaţii, care întrerup comunicarea de la creier către coloana vertebrală. Acestea sunt corectate pentru a trimite mesaje complete către procesul de vindecare, astfel încât presiunea din nerv să fie alungată, iar nervul să poată duce informaţia la creier şi de acolo spre corp şi înapoi. Odată ce a fost identificată o perturbare a sistemului nervos, orice funcţie poate fi îmbunătăţită, indiferent de vârsta pacientului, contribuind la îmbunătăţirea stării generale de sănătate a corpului”, spune dr. Lou Jacobs.

Previne apariţia migrenelor

Conform cercetătorilor americani, o creştere cu 5 grade Celsius peste temperatura normală poate creşte cu 7,5% riscul apariţie migrenelor. Acest fapt se petrece deoacere, odată cu trecerea la temperaturi mai ridicate, avem mai multe activităţi în aer liber, iar corpul nostru trece printr-o perioadă de acomodare, fiind supus unui nivel ridicat de presiune. Acest lucru poate conduce laapariţia sau acutizarea durerilor cervicale sau lombare, a migrenelor şi a nevralgiilor. Chiropractica previne şi ameliorează afecţiunile coloanei vertebrale specifice sezonului cald.

Una dintre activităţile specifice anotimpului cald este mersul pe bicicletă. Pe cât de plăcut şi de relaxant este, presiunea fizică exercitată asupra corpului în momentul pedalării poate afecta muşchii, ligamentele şi tendoanele. „În România, între 30% şi 70% dintre cicliştii amatori au avut dureri de spate. Printre cele mai frecvente afecţiuni cauzate de mersul pe bicicletă, pe lângă cele lombare, se află durerile de la nivelul gâtului şi sciatica, afecţiune care se manifestă printr-o durere constantă, slăbiciune şi amorţeală a piciorului care porneşte din zona lombară”, adaugă dr. Lou Jacobs. Chiropractica ajută atât la atenuarea durerilor, dar le poate şi preveni.

Info

Tratamentul chiropractic a luat naştere acum mai bine de 120 de ani în Statele Unite ale Americii, acolo unde, în prezent, între 30 şi 50 de milioane de persoane apelează la această terapie.