Cel mai mare Barometru de Crăciun realizat de Ferratum analizează obiceiurile de cumpărare la nivel global din peste 31.000 de gospodării

1 christmas 2019 jpg jpeg

Când vine vorba de perioada sărbătorilor de Crăciun, care sunt obiceiurile consumatorilor? Locuitorii căror ţări cheltuie cel mai mult? Ce ţară cumpără cele mai multe haine şi cine e dispus să cheltuie  mai mult de 100 EURO pentru o noapte de cazare la hotel? Cine foloseşte serviciile bancare mobile şi care sunt rezoluţiile pentru Anul 2019?

Ferratum Group, un furnizor global de servicii financiare mobile, a analizat planurile clienţilor din 14 ţări în ceea ce priveste cheltuielile din perioada sărbătorilor de iarnă. Peste 31.000 de persoane au completat sondajul şi ne-au împărtăşit planurile pentru acest Crăciun, cheltuieli pe care au în plan sa le faca şi dorinţele pentru noul an.

Sondajul indică faptul că 21% dintre participanţi vor cheltui mai mult comparativ cu anul precedent, 38% intenţionează să cheltuie mai puţin, iar 42% să menţină acelaşi nivel al cheltuielilor ca anul trecut. Sondajul a relevat câteva diferenţe surprinzătoare între ţări în ceea ce priveşte cheltuielile din această perioadă. În acest an, Barometrul internaţional de Crăciun Ferratum arată că Brazilia este precursorul cheltuitorilor de Crăciun, 91% din veniturile lor lunare fiind alocate sărbătorilor. Pe locul 2 găsim Polonia cu doar 36%, urmată îndeaproape de Australia, Spania şi România ca ţări care investesc cei mai mulţi bani în perioada sărbătorilor de Crăciun, respectiv aproximativ 34% din veniturile lor lunare.

Care ţări aleg achiziţiile online?

Marea Britanie se află pe primul loc în ceea ce priveşte achiziţiile online din 2019 cu un procent de 38%, urmată de Olanda (30%) şi Suedia (29%), în timp ce Estonia, Croaţia şi Letonia preferă magazinele tradiţionale pentru cumpărăturile de Crăciun.

Ce are de-a face dragostea cu asta?

Când au fost întrebaţi ce apreciază mai mult în această perioadă a anului, 64% dintre respondenţi au spus că timpul petrecut alături de familie şi de cei dragi reprezintă dorinţa lor primordială pentru acest Crăciun.

Care sunt rezoluţiile pentru Noul An?

Petrecerea timpului cu cei dragi este, din nou, răspunsul de top (23%), urmat de renovarea casei (15%), de călătorii (12%) şi de o viaţă mai activă şi mai sănătoasă (11%).

Hainele, dulciurile şi jucăriile reprezintă principalele atracţii pentru acest Crăciun

Hainele vor fi cele mai cumpărate prduse în această iarnă, cu o medie de 13% din venitul disponibil al unei familii, urmate de dulciuri (12%) şi jucării sau jocuri (11%). Aproape toată lumea adoră modă, 12 ţări din 14 susţînând că vor cheltui cei mai mulţi bani pentru îmbrăcăminte şi cumpărături de Crăciun. Singurele excepţii sunt Letonia, unde participarea la evenimente sportive reprezintă prima alegere şi Polonia care situează dulciurile pe primul loc.

Unde sunt dependenţii de călătorii?

Brazilia, ţara care cheltuie cel mai mult în timpul sărbătorilor de Crăciun, se află, de asemenea, în topul listei de cheltuieli pentru călătorii, 31% dintre respondenţi afirmând că cea mai mare parte a cheltuielilor lor vor merge în această direcţie. De asemenea, românilor şi australienilor le place să călătorească, alocând turismului aproximativ 25% din cheltuielile lor de Crăciun. 71% dintre respondenţii din Suedia şi 64% din Marea Britanie şi Norvegia au afirmat că vor utiliza plata cu cardul în detrimentul tranzacţiilor în numerar.

Mobile banking-ul este viitorul

Toate ţările (67%), cu excepţia Bulgariei (43%) aleg mobile banking-ul, Suedia şi Olanda fiind precursorii acestui trend digital (91%).

Hoteluri scumpe sau Airbnb?

Australienii şi canadienii vor plăti mai mult de 100 EURO pentru o noapte de cazare la hotel, în timp ce românii şi estonienii vor alege mai degrabă servicii precum Airbnb în timpul vacanţelor sau în timpul călătoriei în străinătate.

Cum sărbătoresc românii şi care sunt rezoluţiile pentru Noul An?

Conform studiului realizat de Ferratum, Românii consideră că cel mai important moment de sărbători îl reprezintă timpul petrecut alături de familie (62%), îşi doresc să se bucure de spiritul Crăciunului (23%) şi au în plan să cumpere cadouri pentru sărbători (13%). În ceea ce priveşte cumpărăturile, acestea se vor axa în proporţie de 20% pe articole vestimentare, urmate de dulciuri & delicatese (17%) şi de jocuri & jucării (12%).

Pentru Noul An, românii îşi doresc să petreacă mai mult cu apropiaţii (32%), să-şi renoveze casa (28%) şi să călătorească mai mult (24%). Spre deosebire de anul trecut (15%), doar 13% dintre respondenţi visează la o viaţă mai activă.

2 topul cheltuieli romania jpg jpeg

Cum a fost realizat Barometrul de Crăciun Ferratum Group 2019™?

• Sondajul a fost efectuat de  Ferratum Group în rândul clienţilor şi non-clienţilor săi, în 14 ţări,ca chestionar online standardizat pentru toate ţările. Veniturile sunt declarate în moneda locală, iar consumul relativ de Crăciun este calculat în raport cu venitul disponibil lunar al unei familii din fiecare ţară.

• Peste 31.000 de gospodării au participat la sondaj. Respondenţii au avut vârsta cuprinsă între 18 şi peste 61 de ani. 60% dintre participanţi au fost femei. Venitul mediu disponibil al gospodăriilor participante a fost cuprins între 880 şi 3836 EUR. Mărimea medie a gospodăriei în rândul respondenţilor a fost de 2,9 persoane.

• Pe lângă factorii demografici, respondenţii au fost întrebaţi despre venitul disponibil lunar, câţi bani vor fi alocaţi pentru sărbătorile de Crăciun, care sunt rezoluţiile pentru Anul Nou, dacă vor călători în perioada sărbătorilor de iarnă sau dacă vor folosi serviciile Airbnb, respectiv, servicii bancare online în timpul călătoriilor în străinătate.

• Sondajul a utilizat moneda locală a fiecărei ţări. Răspunsurile au fost echivalate pentru a reflecta puterea de cumpărare a fiecărei ţări. Toţi respondenţii la sondaj au fost anonimi.

Despre Ferratum Group:

Ferratum Group este un furnizor internaţional de servicii bancare mobile şi de credite on-line destinate persoanelor fizice şi întreprinderilor mici, distribuite şi gestionate pe dispozitive mobile. Fondat în anul 2005 în Helsinki, Finlanda, Ferratum s-a extins rapid în peste 23 de ţări din Europa, Africa, America de Sud şi de Nord, Australia şi Asia.

Că pionier în tehnologia serviciilor financiare mobile, Ferratum se află în prim-planul revoluţiei bancare digitale. Ferratum are un protofoliu de aproximativ 763.000 de clienţi activi – care au un cont deschis în cadrul Mobile Bank sau un împrumut luat în ultimele 12 luni (ultima actualizare: 30 septembrie 2019).

Grupul Ferratum este listat în Prime-Standard la Bursa de Valori din Frankfurt sub simbolul “FRU”. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.ferratumgroup.com.

Contact:

Ferratum Group         

Emmi Kavander

Head of Group Communications and Investor Relations

T: +41 79 940 6315

E: emmi.kavander@ferratum.com