Bolile care dau mâncărimi ale pielii

1 mancarimi piele jpg jpeg

Simptom des întânit în cazul iritaţiilor sau al alergiilor, mâncărimile pielii pot fi şi manifestarea unei afecţiuni mult mai serioase!

Dacă simptomele unei iritaţii sunt vizibile pe piele şi au efect temporar, putând fi tratate cu un unguent pentru calmarea pruritului, în cazul mâncărimii provocate de o altă afecţiune este necesar să ceri ajutorul medicului specialist pentru a afla cauza. În funcţie de ce o provoacă, senzaţia de mâncărime poate fi resimţită pe întreg corpul sau doar în anumite zone. 

Afecţiuni ale ficatului

Anumite boli hepatice, cum ar fi hepatita şi ciroza pot da mâncărimi ale pielii. Nu se ştiu cu exactitate motivele, dar se crede că senzaţia este cauzată de acumularea de bilă în organism. Senzaţia de mâncărime este mai pregnantă în palme şi pe tălpi şi, de obicei, se agravează pe parcursul nopţii. Dacă te confrunţi cu această senzaţie, este necesar să ceri ajutorul medicului specialist, care, în urma investigaţiilor va stabili cu exactitate diagnosticul, pe baza căruia va fi prescris tratamentul.

Boli ale sistemului nervos

Sistemul nervos are rolul de a transmite mesaje de la piele către creier. Din acest motiv simţim durere atunci când ne rănim. Însă, atunci când sistemul nervos nu mai funcţionează corect, poate transmite semnale eronate, cum ar fi senzaţia de mâncărime la nivelul pielii, deşi nu a existat un factor declanşator. Scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral, zona zoster sau chiar tumorile craniene pot perturba activitatea sistemului nervos.

Afecţiuni ale rinichilor

Insuficienţa renală cronică, nefrita sau chiar cancerul renal pot provoca mâncărimi la nivelul pielii, mai ales dacă nu sunt diagnosticate în faze incipiente. Deoarece rinichii nu mai funcţionează normal, iar toxinele încep să se acumuleze în organism. Dacă mâncărimea pielii este însoţită de pierderea poftei de mâncare, oboseală, un gust metalic în gură sau o senzaţie permanentă de greaţă, ar trebui să ceri sfatul unui specialist.

Cancerul de piele

Un simptom al acestei afecţiuni este forma anormală a unei aluniţe sau o leziune apărută la nivelul pielii, dar care nu se mai vindecă. Însă, câţi dintre noi urmărim aceste simptome? Cu siguranţă îţi vor atrage atenţia dacă sunt însoţite de o senzaţie de mâncărime. Aşadar, mergi la medicul dermatolog dacă observi orice mică schimbare la nivelul pielii.

Limfomul Hodgkin

Un alt tip de cancer care are printre simptome mâncărimea pielii este cancerul de sânge, cunoscut ca şi limfomul Hodgkin. Alte simptome pe care acesta le poate avea sunt umflarea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului şi a axilelor, pierderea poftei de mâncare, frisoanele, febra şi transpiraţia nocturnă.

Cum se diagnostichează

Pentru a depista cauza mâncărimii, sunt necesare teste de sânge care să includă investigaţii ce vizează buna funcţionare a ficatului, a rinichilor sau a tiroidei. În funcţie de rezultate şi de istoricului medical, pot fi recomandate alte investigaţii pentru a evalua buna funcţionare a sistemului nervos central. Alte cauze care pot provoca mâncărimi sunt pielea excesiv de uscată sau efectele adverse ale anumitor medicamente.

Citeşte şi: Ce este şi cum se manifestă pecinginea. Boala este foarte contagioasă

INFO

Neuropatia diabetică, o complicaţie a diabetului, poate provoca leziuni ale nervilor.

1 din 10 femei s-au confruntat cu mâncărimi ale pielii pe parcursul sarcinii.