Asigurarea de sănătate internaţională – cum să alegem planul potrivit nevoilor noastre? (P)

1 2 jpg jpeg

În primul rând, asiguratul trebuie să verifice care este aria de acoperire a planului şi dacă aceasta nu acoperă doar în ţara în care locuieşte, ci şi în alte zone unde consideră că va călători. În plus, aria de acoperire se referă şi la unităţile spitaliceşti la care asiguratul poate apela în cazul în care este nevoie de îngrijiri medicale.

În al doilea rând, înainte de a alege o poliţă de asigurare, asiguratul trebuie să ia în considerare costurile de sănătate lunare. Astfel, pentru o asigurare medicală internaţională preţul este influenţat de acoperirea pe care o alege. Acoperirea creşte direct proporţional cu prima pe care asiguratul trebuie să o plătească.

Există însă şi brokeri de asigurări care oferă un sistem de plată accesibil asiguratiilor. De exemplu, la MediHelp Internaţional, asiguraţii pot plăti lunar, trimestrial, semestrial sau anual, iar asigurările costă de la 2 la 7 euro/zi pentru servicii medicale cuprinse între 500.000 – 1.200.000 de euro doar pentru Europa sau de la 3 până la 40 euro/zi pentru serviciile medicale cu valori cuprinse între 1.500.000 – 3.000.000 euro pentru Europa şi restul lumii.

În al treilea rând, asiguratul trebuie să afle ce servicii îi sunt oferite în planul de asigurare de sanatate. Există anumite planuri de asigurare care nu acoperă costurile tratamentelor oncologice, de exemplu.

În plus, pe lângă planul de bază, majoritatea asigurărilor de sănătate internaţionale oferă şi diferite beneficii care pot fi adăugate pentru a crea un plan personalizat pentru nevoile clientului. Astfel, prin personalizarea planului, clientul este sigur că nu va plăti pentru beneficii care nu îi sunt necesare.

MediHelp Internaţional oferă 5 pachete de acoperire, care diferă în funcţie de serviciile de sănătate oferite şi de aria de acoperire (Blue, Azure – doar în Europa, iar Cobalt, Admiral, Royal – pentru întreaga lume). Pachetele pot include: servicii medicale complete, intervenţii chirurgicale complexe, spitalizare, analize de laborator, tratament dentar, tratament pentru cancer, transplant de organe şi măduva.