Apneea în somn, prezentă la jumătate dintre femei

1 2 jpg jpeg

În cadrul unui experiment recent, oamenii de ştiinţă sudezi au pus întrebări despre calitatea somnului celor 400 de femei care au participat la studiu.

De asemenea, voluntarele au fost supuse unor teste de monitorizare în timpul somnului.

Rezultatele experimentelor efectuate de experţii de la Universitatea Umea din Suedia au arătat că aproximativ jumătate din femei suferă de apnee de somn.

Mai precis, în timpul unei ore, respiraţia multor femei s-a oprit de cel puţin cinci ori, fiecare pauză de respiraţie durând peste zece secunde.

Printre femeile care suferă de hipertensiune sau de obezitate, procentul de apnee de somn a fost şi mai mare, peste 80%.

Dar majoritatea cazurilor constatate de apnee au fost unele uşoare.

Karl Flanklin, autorul studiului suedez, a declarat că încă nu se ştie impactul pe care îl are apneea uşoară de somn pentru sănătate.

În replică, Terry Young, profesor la Şcoala Medicală de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Wisconsin, SUA, a spus că forma uşoară de apnee de somn este destul de importantă câtă vreme atrage atenţia asupra sănătăţii.

„Am observat că nu dispare şi chiar se poate agrava“, a adaugat omul de ştiinţă.