Antibioticele nu tratează gripa porcină

1 2 jpg jpeg

Are toate simptomele unei gripe sezoniere

Chiar dacă nu aţi bifat toate simptomele de pe lista prezentată de medici, asta nu înseamnă neapărat că aţi scăpat de virusul porcin şi că suferiţi de o simplă răceală de sezon.

Simptomele gripei diferă de la om la om, în funcţie de rezistenţa organismului, de afecţiunile de care suferiţi sau de imunitatea fiecăruia. Gripa poate debuta uşor, dar poate avea ulterior o evoluţie bruscă şi poate produce complicaţii grave.

O imunitate puternică nu poate fi doborâtă de un virus gripal

Acest virus care provoacă gripa porcină are anumite particularităţi ce-l separă de restul viruşilor gripali. Mai mult, acesta afectează în special persoanele tinere, sub 25 de ani, persoane cu o imunitate ridicată. Aşadar, faptul că aveţi o sănătate de fier nu vă apără împotriva gripei porcine.

Antibioticele "omoară" virusul gripei noi

Un mit care poate avea urmări asupra sănătăţii noastre. E adevărat că antibioticele sunt recomandate în infecţiile bacteriene, însă gripa porcină este determinată de un virus. Antibioticele nu pot influenţa activitatea viruşilor, ele fiind eficiente doar pe anumite specii bacteriene şi în cazul cipercilor. Aşadar e indicat să urmaţi tratamentul prescris de medic.

O răceală imunizează organismul

Dacă aţi avut gripă, v-aţi imunizat, însă doar faţă de tipul de virus pe l-aţi avut în corp. Asta nu vă face imuni în faţa altor tipuri de gripă, printre care şi cea porcină. Sunt necesare testele de verificare pentru a vedea dacă suferiţi de gripă, şi dacă da, ce tulpină virală.

Tratamentele băbeşti dau rezultate

Tendinţa bolnavilor este de a se trata cu leacuri „din cămară”. Un ceai cald, o compresă cu alcool şi multe citrice sunt cele mai la îndemână tratamente. Poate că pentru răcelile de sezon, metodele sunt potrivite, însă în niciun caz nu vă puteţi trata singuri dacă aveţi gripă porcină. Această formă de gripă produce complicaţii, care diferă de la o persoană la alta şi care trebuie tratate sub supravegherea medicilor.