Antibioticele nu reduc simptomele infecţiilor sinusurilor

1 2 jpg jpeg

Cercetătorii de la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii din Washington (SUA) au făcut un experiment la care au participat peste 150 de pacienţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 70 de ani, şi au constatat că antibioticul amoxicilină nu este mai eficient decât tratamentul placebo în reducerea simptomelor sinuzitei. Rezultatele studiului, care au fost publicate în Jurnalul asociaţiei medicilor americani, arată că adulţii care sunt diagnosticaţi cu infecţii ale sinusurilor, care încep un tratament de zece zile cu amoxicilină prezintă în a treia zi aceleaşi semne de recuperare ca şi în cazul tratamentului placebo.

Studiul constituie o dovadă importantă că cei mai mulţi oameni, cărora le sunt recomandate antibiotice nu au niciun beneficiu clinic de la medicamente, deci se presupune că în cele mai multe cazuri nici nu este nevoie de tratamentul cu antibiotice.

La această concluzie au ajuns Jane Garbutt, de la Universitatea din Washington, şi echipa sa de specialişti.

Infecţiile sinusurilor sunt deseori cauzate de virusuri sau bacterii. Antibioticele pot fi folosite în tratamentul infecţiilor bacteriene, dar nu au efect în cazul celor provocate de virusuri.