Motivul bizar pentru care Nicolas Cage nu consumă porc, deşi nu e vegetarian

11 ianuarie 2024   Vedete

Nicolas Cage are obiceiuri ciudate când vine vorba de consumul de carne. Foto: Wikipedia

Nicolas Cage nu pune gura pe orice tip de carne, iar acest lucru este dictat de o motivaţie cel puţin ciudată.

Decizia de a consuma sau nu carne este influenţată de diverşi factori precum problemele de sănătate şi motivaţiile religioase sau etice.

Însă actorul Nicolas Cage are un motiv cel puţin neobişnuit pentru care nu pune gura pe carnea de porc.

Nicolas Cage: „Mănânc doar animale care fac dragoste decent”

Actorul decide ce carne să consume în funcţie de modul în care animalul de la care provine face dragoste, dacă se poate spune asta în cazul animalelor.

„Iubesc toate animalele. Sunt fascinat de pești, păsări, balene, insecte și reptile”, explică el. „Dieta mea variază în funcție de modul în care animalele fac sex. Cred că peștii și păsările fac sex decent. Dar porcii nu, așa că nu mănânc carne de porc”, a declarat actorul citat de 7sur7.be.

Nicolas Cage este una dintre cele mai extravagante vedete. Are o caracatiţă ca animal de companie, a cumpărat un craniu antic de dinozaur cu 276.000 de dolari. De asemenea, a achiziţionat o bucată de meteorit de pe Marte, precum şi un mormânt în formă de piramidă, unde vrea să fie înmormântat.

Carnea de porc, sursă de proteine

Consumată cu moderaţie, carnea de porc poate fi inclusă într-un regim echilibrat. Astfel, o porţie de 100 g de carne oferă aproape jumătate din necesarul zilnic de proteine în cazul unei persoane adulte. De asemenea, aceeaşi cantitate conţine 15% din necesarul de fier şi 30% din necesarul de zinc, minerale importante pentru sănătate.

Este recomandat totuşi să se consume carnea de porc cu mai puţine grăsime. Nu trebuie însă să se consume în exces carne de porc. Un consum mare de carne roşie este asociat cu boli precum cancerul colorectal şi cele de inimă.

Fondul Mondial pentru Cercetarea Cancerului recomandă limitarea consumului de carne roşie la nu mai mult de 455 g (greutatea preparatului gătit) pe săptămână şi evitarea în totalitate a cărnurilor procesate şi a mezelurilor.

Vezi şi: Cum să consumi ceapa ca să fii ferit de răceli şi gripe

Mai multe