Ce se întâmplă dacă nu mai mănânci carne roşie

1 2 jpg jpeg

Studiile de specialitate relevă că un consum de carne roşie în exces duce la creşterea nivelului de colesterol „rău“ şi poate contribui la apariţia obezităţii, bolilor cardiovasculare, diabetului şi creşte riscul de insuficienţă renală. De asemenea, acest tip de aliment bogat în grăsimi saturate reprezintă o sursă de risc pentru declanşarea cancerului colorectal, pancreatic şi de prostată, notează medicalnewstoday.com.

Bine de ştiut!

Carnea roşie procesată, spre exemplu, prin afumare sau saramură, reprezintă un pericol pentru sănătate, aşadar ar fi indicat să nu o mai consumi.

Atenţie!

Specialiştii nu interzic consumul cărnii de acest tip, ci spun să o consumi în cantitate redusă, adică maximum 500 g pe săptămână.

Scapi de balonare şi constipaţie

Unele persoane care consumă des carne roşie pot suferi de constipaţie, deoarece organismul digeră mai lent acest aliment. De asemenea, printre simptomele apărute în urma hrănirii cu carne roşie se numără şi balonarea, durerile abdominale şi flatulenţa. Totuşi, dacă reduci brusc consumul de carne roşie s-ar putea să te confrunţi cu o indigestie.

Dai jos câteva kilograme

Dacă alegi să reduci cantitatea de carne roşie consumată sau să o elimini din dietă, ai putea să ai o surpriză: poţi să slăbeşti. De ce ar trebuie să procedezi aşa? Ei bine, deoarece carnea respectivă conţine multe calorii, aşadar te îngraşă. Într-adevăr organismul are nevoie de proteine pe care ţi le iei din carne, însă poţi înlocui acest tip de carne grasă cu alte surse de proteine pe care ţi le iei fie din vegetale, precum fasole, tofu, pentru că ele conţin mai puţin calorii. De asemenea, în loc de carne de porc, vită oaie ş.am.d., poţi mânca carne de peşte, curcan şi legume, relatează rd.com.

Scade nivelul de aciditate din organism

Pentru a fi sănătos e necesar ca organismul tău să aibă un nivel al pH-ului echilibrat. Însă dacă tu ai o dietă bogată în alimente cu potenţial acidic ridicat, cum sunt carnea roşie, mezelurile, făina albă, băuturile carbogazoase şi cafeaua, corpului îi va fi greu să le absoarbă şi să le neutralizeze.

Reduci colesterolul „rău“

Faptul că reduci cantitatea de carne roşie consumată, care conţine grăsimi saturate, te ajută să scazi şi nivelul colesterolului LDL. În acest mod vei preveni apariţia infarctului, aterosclerozei şi vei reduce riscul de atac vascular cerebral.

Sfaturi pentru prevenţia bolilor

Pentru a preveni apariţia bolilor (diabet, cancer) evită alimentele care provoacă aciditate: mezeluri, gemuri, dulceţuri, compoturi, fructe zaharisite, glazurate, fructe uscate conservate cu sulfură sau zahăr. De asemenea, nu consuma în exces parmezan, brânzeturi fermentate, caşcaval, telemea, îngheţată, iaurt îndulcit sau iaurt cu fructe, lapte fiert, lapte praf, smântâna fermentată. Şi supele în care a fiert carnea, supele cu adaos de vegeta transformă ph-ul într-unul acid.

Ai grijă la dulciuri, prăjituri, biscuiţi, napolitane, ciocolată, îndulcitori sintetici (zaharină, aspartam, sorbitol), miere artificială sau prelucrată cu zahăr, fructoza, lactoza. Renunţă la băuturile alcoolice, răcoritoare sintetice, cacao, sifon, murături în oţet, maioneze, sare rafinată, sosuri, ketchup, pastă de roşii din comerţ, muştar (pastă), curry, aditivi alimentari sintetici: arome, coloranţi, glutamat, conservanţi ca: benzoat, oţet, saramură, fum, notează naturalsutalasuta.wordpress.com. Specialiştii spun că pe lângă aceşti factori negativi trebuie să ai grijă să elimini stresul şi să ai un somn odihnitor.

În loc de alimente acide consumă alimente alcaline care echilibrează nivelul pH-ului: stafide, curmale, smochine, ananas, mere,caise, piersici, cireşe, căpşuni, grapefruit, mango, avocado, struguri, banane coapte, pepene galben/roşu, nectarine, măsline, pere, rodii, gutuie, ciuperci, broccoli, conopidă, roşii, varză roşie şi albă, ceapă, usturoi, praz, pătrunjel, păstârnac, ardei gras, salată verde, sfeclă, morcovi, cartofi, spanac, castraveţi, dovleac, ridichii, vinete, năut, fasole, orz verde.