Cum îşi îngrijesc coreencele pielea? Secretele tenului de porţelan

25 aprilie 2023   Ingrijire

Femeile din Coreea de Sud sunt cunoscute pentru tenul îngrijit, cu aspect radiant și tânăr. Acestea apelează la tehnici simple și își hidratează zilnic tenul pentru a avea un aspect impecabil. Trucurile de k-beauty (frumusețe coreană) au devenit cunoscute și la noi în țară și se bazează pe tehnici simple, ușor de pus în practică.

Rutina de îngrijire coreeană se bazează în principal pe hidratarea tenului, menținerea acestuia hidratat și îngrijirea cu produsele potrivite (toner, ser, cremă hidratantă). „Regimul de frumusețe coreean implică utilizarea diferitelor produse hidratante care ajută la repararea pielii. Acest tratament pentru piele previne pierderea apei și pătrunderea substanțelor străine în piele. În plus, hidratarea ajută la prevenirea liniilor fine, a ridurilor și a altor semne asociate cu îmbătrânirea”, spune Laura Geigaite, practician estetic, potrivit stylecraze.com.

Încearcă rutina coreeană pentru un ten radiant

Este foarte important să-ți îngrijești corect tenul atât dimineața, cât și seara, înainte de culcare. Există anumiți pași pe care femeile din Coreea îi urmează pentru a avea un ten cu aspect impecabil. Nu este obligatoriu să urmezi toți pașii zi de zi, însă, în general, e bine să te asiguri că tenul primește ingredientele necesare pentru un aspect radiant.

Vezi şi: Produsul ieftin pe care Helen Mirren îl foloseşte pentru piele. E accesibil oricui

Rutina de dimineața implică 8 pași simpli

1 Spală-te pe față cu apă simplă. Nu folosi cleanser sau demachiant simplu.

Apa nu doar că te ajută să te revigorezi de dimineață, însă hidratează pielea și curăță impuritățile care s-ar fi putut așeza pe piele în timpul nopții.

2 Aplică un toner. Tonerul are rolul de a echilibra ph-ul pielii și de a facilita absorbția următoarelor produse din rutină. Aplică tonerul cu ajutorul unei dischete din bumbac.

3 Aplică o esență pentru ten. O esență este un amestec de ser, toner și cremă hidratantă. Aceasta ajută la hidratarea tenului, prin hidratarea celulelor pielii. Se toarnă puțin în palmă și se masează pe toată fața.

4 Aplică o fiolă pentru ten. Asemănătoare cu serurile și esențele, fiolele conțin totuși o serie mai mare de ingredient active. Deschide fiola cu atenție și toarnă câteva picături pe față, apoi masează cu degetele.

5 Folosește un ser potrivit pentru cerințele tenului tău. Serurile se adresează mai multor probleme de piele, precum îmbătrânire prematură, hiperpigmentarea, uscăciunea sau acneea. Alge-l pe cel potrivit tenului tău și aplică o cantitate asemănătoare cu cea a unui bob de mazăre, masând apoi cu vârful degetelor.

6 Folosește o cremă pentru zona ochilor. Zona ochilor este foarte sensibilă, de aceea este important să aplici o cremă potrivită. Ia o cantitate mică de cremă pentru zona ochilor și masează ușor cu vârful degetelor pentru a facilita absorbția.

7 Aplică o cremă hidratantă. Crema hidratantă are rolul de a menține pielea hidratată pe tot parcursul zilei, așa că nu sări peste acest pas.

8 Folosește SPF. Este absolut necesar să-ți protejezi tenul împotriva razelor UV. Alege un SPF cu factor de protecție minim 30, pentru a preveni îmbătrânirea premature, liniile fine, arsurile și petele.

Vezi şi: Uleiul de argan, aurul Marocului. Iată ce minuni poate face pentru piele şi păr!

Ce implică îngrijirea de seară?

Pentru rutina de seară, îți vei curăța tenul de machiaj și impurități cu un ulei de curățare, aplicându-l atât pe față cât și pe gât. După care, îndepărtezi uleiul cu ajutorul unor dischete din bumbac. De asemenea, seara se recomandă să faci o dublă curățare a tenului (double cleansing), pentru a fi sigură că ai îndepărtat toate impuritățile ce s-au strâns de-a lungul zilei. După ulei, aplică o spumă de curățare cu acțiune blândă și maseaz-o pe ten, apoi clătește cu apă călduță. Următorul pas este să-ți exfoliezi tenul cu ajutorul unui scrub de față, pentru a îndepărta celulele de piele moartă. Poți folosi un produs care conține cafea, care ajută la catifelarea pielii sau unul pe bază de zahăr brun. Atenție! Nu-ți exfolia pielea mai mult de două ori pe săptămână.

Ceilalți pași din rutina de seară se aseamănă destul de mult cu cei din rutina de dimineață. Și anume, după exfoliant, vei aplica toner-ul, esența, fiola, serul, o mască de față în funcție de preferințe, crema pentru zona ochilor și crema hidratantă.

Bucură-te și de beneficiile apei de orez

Pe lângă rutina de îngrijere prezentată mai sus, mai poți profita și de beneficiile apei de orez, foarte populară printre femeile coreene și asiatice în general. Apa de orez are efect anti-aging, ajută la diminuarea roșeței, umflării și mâncărimii. Este de ajutor și în caz de ten cu aspect uleios și arsuri solare minore, informează purplle.com.

O poți prepara în casă, folosind o cană de orez nefiert și 3 căni de apă. Mod de preparare: Se pune apa la încălzit pe aragaz, iar atunci când începe să fiarbă se adaugă orezul. Când observi că începe să facă bule, oprește compoziția și lasă-l să se răcească. Separă orezul de apă și toarnă apa într-un recipient ermetic pe care îl lași deoparte 2-3 zile. Apoi, torni apa de orez într-o sticluță cu pulverizator și o folosești în rutina ta sau la nevoie, potrivit healthshots.com.

De Anca-Teodora Popa

 

 

Mai multe