Ce poţi trata cu ajutorul ventuzelor
Practică străveche a medicinei alternative, terapia cu ventuze este populară în rândul sportivilor. Se folosește în caz de dureri musculare, articulare, migrene și la eliminarea toxinelor din corp.
Această metodă, aparent modernă, datează dinaintea erei noastre, încă de pe vremea vechilor culturi egiptene și chineze. Inclusiv unul dintre cele mai vechi manuale de medicină din lume, Papirusul Ebers, descrie modul în care egiptenii antici foloseau această terapie. Această practică presupune aplicarea ventuzelor (recipiente mici realizate din sticlă, silicon, bambus, ceramică sau metal) pe piele, pentru a aspira anumite zone ale corpului (numite meridiane energetice). În general, sunt preferate ventuzele din sticlă, pentru că îi permit terapeutului să vadă cum reacționează pielea în timpul procedurii. Ideea de bază este că aceste ventuze formează un vid, care deblochează fluxul energetic, pentru ca forța (numită de chinezi „qi‟) să poată circula liber prin organism și să asigure buna sa funcționare.
Vezi şi: Tu ştii ce poţi trata prin acupunctură? Iată ce beneficii are!
În ce constă terapia
În timpul terapiei, se pot aplica ventuze pe spate, pe umeri, pe abdomen, pe fese, pe picioare sau pe față. De obicei, ventuzele sunt încălzite, înainte de a fi aplicate, cu ajutorul unui bețișor care se înmoaie în alcool, se aprinde și se introduce în ventuză. Terapeutul aplică una sau mai multe ventuze pe anumite puncte ale corpului (nu există un număr standard), iar pacientul rămâne între 3 și 10 minute cu ele pe corp. În acest timp, pielea începe să se umfle și se înroșește, ca urmare a presiunii exercitate de ventuze. Ulterior, terapeutul efectuează un masaj de bază pe locul unde s-au folosit ventuzele, pentru a reduce posibilitatea să apară vânătăi.
Se utilizează 3 metode tradiționale de terapie cu ventuze. Este vorba despre terapia uscată, terapia umedă și terapia cu masaj.
Vezi şi: 5 moduri în care masajul îţi face bine
Ce beneficii are tratamentul cu ventuze
Terapia cu ventuze este considerată o metodă tradițională eficientă, cu puține riscuri și multe beneficii, printre care:
1. Facilitateză vindecarea din anumite puncte-cheie ale corpului și ajută în tratamentul durerilor de spate, de gât și umeri, durerilor în piept, al migrenelor și în caz de dureri de genunchi și articulații;
2. Favorizează deschiderea porilor, elimină toxinele din organism și îmbunătățește imunitatea;
3. Susține fertilitatea și ajută în tratamentul tulburărilor sexuale;
4. Relaxează musculatura, îmbunătățește starea de spirit și ajută în caz de anxietate, depresie și tensiune arterială crescută;
5. Adjuvant în tratamentul problemelor legate de piele, cum ar fi zona zoster;
6. Reduce vergeturile, varicele și cicatricile;
7. Este de folos în caz de anemie, congestie bronșică, alergii, astm și constipație.
Are câteva contraindicații
Terapia cu ventuze de astăzi este efectuată în condiții medicale sterile, ceea ce o face destul de sigură. Cei cu pielea fragilă nu pot fi supuși acestui tratament. Terapia nu este recomandată nici femeilor însărcinate, persoanelor obeze și celor cu greutatea sub limită. De asemenea, nu este bine să urmezi această terapie dacă iei tratament pentru subțierea sângelui și dacă te confrunți cu afecțiuni cardiovasculare, arsuri solare, răni, inflamații și tăieturi, ulcer cutanat sau dacă ai suferit o traumă recentă.