Moartea subită la adulţi: care este cauza principală

23 august 2022   Ce te doare

Decesele instalate brusc, la mai puţin de o oră de la apariţia simptomelor, sunt o adevărată problemă de sănătate publică, fiind semnalate la mii de persoane din lumea anual.

Foto: Shutterstock

În cele mai multe cazuri, este vorba despre moartea subită cardiacă. Potrivit Societăţii Europene de Cardiologie, aceasta este „moartea naturală datorată unor cauze cardiace, anunţată prin pierderea bruscă a cunoştinţei într-un interval de o oră de la debutul simptomelor acute”.

„În 90% din cazuri, moartea subită este de origine cardiacă şi afectează mai ales bărbaţii”, potrivit prof. Gérard Helft, cardiolog şi membru al Fedraţiei Franceze de Cardiologie citat de essentiel-sante-magazine.fr.

În funcție de vârsta la care apare, moartea subită poate avea cauze diferite.

Vezi şi: Cauzele surprinzătoare ale INFARCTULUI. Nu te-ai fi gândit la ele

Înainte de 40 de ani: nu sportul cauzează decesele

Înainte de vârsta de 40 de ani, o boală cardiacă nerecunoscută și fără simptome este cel mai adesea cauza morţii subite. Poate fi o vorba despre o hipertrofie cardiacă – mărirea muşchiului inimii – sau o tulburare a ritmului cardiac, de obicei de origine genetică. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, nu activitatea sportivă ca atare provoacă moartea subită, ci o patologie existentă şi necunoscută persoanei în cauză. „Decesele în timpul practicii sportive sunt foarte rare”, ne liniștește cardiologul Gérard Helft. În fiecare an, în Franța se observă mai puțin de o mie de cazuri de moarte subită în timpul sportului, de toate vârstele. Cu toate acestea, uneori moartea subită cardiacă poate apărea fără efort.

Potrivit mayoclinic.com, tulburările de ritm cardiac sunt o altă cauză implicată. Una dintre acestea este sindromul de QT lung (SQTL) congenital, boală care afectează activitatea electrică a inimii.

Alte tulburări de ritm cardiac care pot provoca moarte subită cardiacă includ sindromul Brugada și sindromul Wolfe-Parkinson-White.

Leziunile toracice sunt o altă cauză.  O lovitură puternică în piept care provoacă moarte subită cardiacă se numește commotio cordis. Poate apărea la sportivii care sunt loviți puternic în piept de echipamente sau de un alt jucător. Această afecțiune nu afectează mușchiul inimii. În schimb, modifică activitatea electrică a inimii.

Afecţiunile cardiace congenitale sunt o altă cauză a morţii cardiace subite. Acestea produc modificări la nivelul inimii, afectându-i funcţionarea normală. De exemplu, reduc fluxul sangvin.

Vezi şi: Palpitaţiile - când sunt motiv de îngrijorare. Medicul răspunde

După 40 de ani  

„După 40 de ani, moartea subită este se asociază în 80 până la 90% din cazuri, cu o boală coronariană cunoscută sau nu, care afectează arterele care alimentează inima, explică profesorul Gérard Helft. Această patologie este favorizată de factori de risc precum fumatul, hipertensiunea, diabetul şi hipercolesterolemia (excesul de colesterol).

Atenţie la simptome!

Intervenţia medicală de urgenţă se impune când o persoană prezintă următoarele simptome: nu poate respira, nu se mişcă sau nu clinteşte şi nu reacţionează, nici măcar la loviri mai puternice.

Mai multe