Află motivul pentru care pierdem un an din viaţă

1 2 jpg jpeg

Un studiu în domeniu arată că majoritatea femeilor se gândesc sau vorbesc despre necesitatea urmării unei diete aproximativ 21 de minute pe zi ori în jur de două ore pe săptămână.

Acest lucru scoate la iveală că femeile îşi fac griji în privinţa greutăţii lor aproximativ 127 de ore pe an. Luând în considerare o viaţă de om de 67 de ani, cele 127 de ore pe an echivalează cu 355 de zile.

Surprinzător, şi bărbaţii se confruntă cu aceleaşi griji legate de ce şi cât mănâncă zilnic.

Cercetarea arată că bărbaţii îşi petrec, în medie, 18 minute pe zi gândindu-se la ce mănâncă, respectiv 109 ore pe an. Aceastea însumate în 67 de ani fac 304 zile sau 10 luni din viaţă.

În plus, 38% din bărbaţi recunosc că citesc etichetele produselor alimentare pentru a şti câte calorii consumă la fiecare masă.

Cercetările coordonate de Fiona Hope au mai scos la iveală că mai mult de jumătate din persoane sunt nemulţumite de aspectul fizic şi încearcă pe cât posibil să aibă control asupra kilogramelor în exces.

Cel mai important motiv pentru care multe persoane, bărbaţi ori femei, vor să slăbească sau să se menţină în formă este legat de părerea partenerului de viaţă. Mulţi încearcă să slăbească nu pentru că vor să prevină anumite afecţiuni, ci pentru bucuria partenerilor.

Aproximativ 1 persoană din 10 calculează caloriile ingerate, în scopul de a-şi menţine silueta cât mai aproape de cea a prietenilor.