Află de ce stresul poate duce la apariţia bolilor

1 2 jpg jpeg

Persoanele care sunt stresate mai mult timp sunt mai predispuse să răcească şi chiar să dezvolte treptat boli cardiace sau chiar depresie.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă din SUA au chestionat 176 de bărbaţi şi femei, în legătură cu experienţele dificile prin care au trecut în ultimul an.

După ce i-au pus în contact cu un virus de răceală, cercetătorii au verificat dacă acesta a prins ”rădăcină”.

Dintre toţi participanţii, cei care au fost supuşi stresului în ultima perioadă au fost şi cei care au răcit.

,,Deoarece participanţii care au sistemul imunitar slăbit sunt mai sensibili, acest lucru a dus la apariţia unei reacţii, care se numeşte răspuns inflamator. Capacitatea sistmului imunitar de a reglementa inflamarea poate oferi dovezi legate de dezvoltarea unei răceli sau a altei boli. Inflamaţia poate avea un rol important în apariţia multor afecţiuni, precum cele cadiovasculare, astmul bronşic sau cele autoimune”, afirmă Sheldon Cohen, cercetător la Universitatea ,,Carnegie Mellon” din Pennsylvania, SUA.

Oamenii de ştiinţă mai consideră că femeile care au stima de sine scăzută şi suferă de stres pe perioada sarcinii sunt predispuse să nască bebeluşi hiperactivi sau care pot avea probleme emoţionale mai târziu.