Află ce efecte poate avea tehnologia asupra adolescenţilor

1 2 jpg jpeg

Cercetătorii din Coreea de Sud au descoperit că adolescenţii care se bazează foarte mult pe tehnologie pot suferi o deteriorare a abilităţilor cognitive, des întâlnite în cazul traumatismele craniene sau a persoanelor care sunt diagnosticate cu boli psihice.

În urma unui studiu, realizat pe un eşantion mai mare de persoane, specialiştii au observat că riscul de apariţie a acestor deteriorări este mai ridicat în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani.

Dintre aceştia, aproximativ 19% folosesc telefonul mobil timp de şapte ore pe zi, procent care a crescut semnificativ în ultimii ani.

,,Suprautilizarea telefonelor mobile, a laptop-urilor, dar şi a altor dispozitive pentru jocuri poate fi un impediment când vine vorba de dezvoltarea echilibrată a creierului. În cazul tinerilor care folosesc zilnic astfel de tehnologie se dezvoltă mai mult partea stângă a creierului, neexplotând la fel de mult şi partea dreaptă”, a afirmat Byun Gi-won, medic la Centrul ,,Balance Brain” din Seoul, Coreea de Sud.

Partea dreaptă a creierului este asociată cu abilitatea de concentrare, iar nedezvoltarea ei poate afecta memoria, dar şi atenţia.

În plus, cercetătorii sunt de părere că nedezvoltarea emisferei cerebrale drepte este asociată în 15% dintre cazuri cu apariţia demenţei.