Adolescentele testează prima ţigară la 15 ani

1 2 jpg jpeg

Femeile din mediul urban sunt codaşe la renunţarea la fumat: doar 30,9% din femeile cu studii superioare au încercat să se lase de fumat în ultimul an, este una dintre concluziile prezentate la conferinţa de presă a proiectului Abordări de comunicare adaptate femeilor din România pentru prevenirea şi renunţarea la fumat.

În prezent, adolescentele încearcă prima ţigară la 15 ani, cu opt ani mai devreme decât au făcut-o femeile cu vârsta peste 44 de ani.

Din cinci fete sau femei care „cochetează” cu ţigara, patru devin fumătoare şi nu se pot limita doar la câteva ţigări, continuând să fumeze zilnic sau ocazional.

Aproape trei din zece femei cu vârsta peste 15 ani (30,2%) au încercat să fumeze cel puţin o dată în viaţă.

Deşi fumatul este mai puţin frecvent în rândul femeilor cu un nivel de educaţie redus (studii primare), ele fumează cea mai mare cantitate de ţigări.

Femeile cu studii superioare fumează la fel de frecvent ca şi cele cu studii medii, însă ele fumează cel mai puţin. 30,2% din femeile cu studii superioare depăşesc zilnic un pachet, majoritatea fumând între 10 şi 20 de ţigări.

Cele mai multe femei care au încercat să se lase de fumat sunt în rândul celor care au vârsta peste 44 de ani.