Un mucegai rezistent la medicamente, capabil să infecteze oamenii. Cine e mai expus

O cercetare recentă efectuată de specialiştii de la Imperial College din Londra arată că un mucegai rezistent la tratamentul medicamentos se răspândeşte în mediu şi poate infecta plămânii persoanelor sensibile.

image

Oamenii de ştiinţă au descoperit şase cazuri de infectare la oameni cu o ciupercă numită Aspergillus fumigatus contractată, cel mai posibil, din sporii aflaţi în mediu, potrivit Natural Microbiology, informează imperial.ac.uk. Acest agent patogen care se află prezent, printre altele, în cereale, fân, frunze putrezite, îngrăşăminte agricole sau materiile fecale ale păsărilor, poate provoca boli pulomnare fungice. În timp ce în cazul persoanelor cu plămânii sănătoşi sporii inhalaţi pot fi eliminaţi, cei cu afecţiuni pulmonare sau cu sistemul imunitar slăbit pot face aspergiloză. Această boală afectează între 10 și 20 de milioane de oameni din întreaga lume. Infecția este de obicei tratată cu un medicament antifungic, dar a fost raportată o rezistență la aceste medicamente. Potrivit cercetătorilor, această rezistenţă a apărut din cauza utilizării pe scară largă a fungicidelor azolice.

Oamenii de ştiinţă solicită o monitorizare mai mare a Aspergillus fumigatus pentru a ajuta la înțelegerea riscului pe care îl implică.

“Înţelegerea aspectelor stringente de mediu şi a bazei genetice a evoluţiei rezistenţei fungice la medicamente necesită o atenţie urgentă, întrucât rezistenţa împiedică posibilitatea de a preveni şi trata această boală”, a declarat profesorul Matthew Fisher, de la Imperial’s School of Public Health, coordonatorul cercetării.

Citeşte şi: Simptome care iti spun ca esti intoxicata cu mucegai

Specialistul completează: „Prevalența aspergilozei rezistente la medicamente a crescut de la niveluri neglijabile înainte de 1999 la până 3-40% din cazurile întâlnite astăzi în Europa”

În același timp, tot mai multe persoane prezintă risc de infecție cu Aspergillus fumigatus din cauza numărului tot mai mare de pacienţi care primesc transplant de celule stem sau organe solide, care urmează terapie imunosupresoare sau care suferă de boli pulmonare sau infecții respiratorii virale grave.

„Din ce în ce mai mult, cazurile de aspergiloză observate în clinică prezintă rezistenţă la medicamentele azolice de primă linie. Cu toate acestea, nu știm cum fac pacienții aceste infecții - dacă se dezvoltă în plămâni în timp ce infecția este tratată sau dacă sporii de mucegai care îi infectează sunt rezistenți la medicamente în primul rând. Studiul nostru arată că ambele căi de infecție sunt posibile și confirmă îngrijorarea că sporii de mucegai prerezistenți din mediu pot pătrunde și infecta plămânii oamenilor, cauzând boli tot mai greu de tratat”, a declarat dr. Johanna Rhodes, de la Imperial’s MRC Centre for Global Disease Analysis din cadrul Școlii de Sănătate Publică.