Cât de periculoasă este pâinea mucegăită!
Anumite tipuri de mucegai pot provoca toxinfecţii alimentare, care au ca efecte nedorite crampe intestinale, febră, diaree, vomă şi ameţeală. Riscul la care te expui atunci când mănânci pâine mucegăită depinde şi de tipul de ciupercă sau bacterie care se dezvoltă în pâine.
După cum se ştie, nu toate tipurile de mucegai sunt periculoase, unele fiind chiar folosite în industra alimentară - la anumite tipuri de brânzeturi. Trebuie să ştii că în momentul în care mucegaiul se vede pe pâine, el s-a răspândit deja în aliment, fiind în mare parte contaminat.
Atunci când vezi o pată de mucegai mică, ai face bine să arunci toată pâinea. Pentru că este “doar vârful icebergului”, spun experţii în nutriţie, şi cel mai probabil conţine bacterii invizibile ochiului liber.
Ciupercile microscopice pot cauza reacţii alergice puternice şi probleme respiratorii. Iar în anumite cazuri, mucegaiul poate duce la apariţia unor micotoxine, care duc, într-un final, la cancer la ficat.