Risc de nouă pandemie cu virusul Marburg, depistat în Ghana, Africa

Autoritățile din Ghana au alertat comunitatea internațională deoarece un virus extrem de periculos, denumit Marburg ar fi produs moartea a două persoane din regiunea Ashanti. Organizația Mondială a Sănătății analizează problele oferite de autoritățile ghaneze pentru a stabili dacă există risc de pandemie în regiune.

image

Pentru virusul Marburg nu există vaccin sau tratament specific. Foto: site-ul Natiunilor Unite

Potrivit informațiilor prezente pe website-ului Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății se pregătește pentru scenariul cel mai grav, cel pandemic. În acest moment, specialiști ai OMS se află pe teren, în Ghana, pentru a monitoriza cazurile, a testa, a depista contacții și a trata viitorii posibili pacienți. De asemenea, experții OMS trimiși în Ghana au rolul de a alerta, informa și educa comunitățile ghaneze pentru a scurta timpul în care bolnavii ajung la medic și implicit, în care boala se poate răspândi în comunitate.

„Reprezentanții instituțiilor de sănătate Ghaneze și reprezentanții OMS se află pe teren și investighează la modul cel mai serios situația pentru a putea oferi un răspuns rapid în cazul unei izbucniri pandemice”, a declarat dr. Francis Kasolo, reprezentantul OMS în Ghana.

Ce tări s-au confruntat cu virusul Marburg?

Focare de virus Marburg, dar și cazuri sporadice de virus Marburg au mai fost raportate în Africa, în angola, Congo Kenya, Africa de Sud și Uganda.

Virusul Marburg se trasnmite la om de o specie de liliac care se hrănește cu fructe, numit liliac de fructe. Între oameni, virusul se transmite prin fluide corporale infectate, prin atingerea suprafețelor și materialelor contaminate. Boala începe abrupt, cu febră mare, dureri intense de cap și diaree. În decurs de 7 zile, boala evoluează spre sângerări severe, similar Ebolei.

Nu există vaccin pentru virusul Marburg și nici tratamente standardizate, dar OMS susține că se încearcă găsirea unor soluții. În acest moment se tratează simtomele bolii, prin rehidrateare orală și venoasă, prin transfuzii și produse imunoterapice care îmbunătățesc rata de supraviețuire a celor infectați.

Citește și Ai diabet? Află cum stai cu vitamina soarelui și previi complicațiile bolii!