Care este cel mai bun moment pentru a te vaccina împotriva gripei. Avertizările medicilor

Sezonul de gripă se apropie şi este bine să ştim că această infecţie poate avea complicaţii inclusiv în rândul adulţilor sănătoşi.

vaccin covid jpg

„În sezonul 2022-2023, imunizarea antigripală rămâne, extrem de importantă și eficientă pentru a reduce riscul unei duble infectări (cu virus gripal și SARS CoV-2). De asemenea, în acest mod putem preveni posibile complicații determinate de virusul gripal în rândul copiilor, dar și al grupurilor de persoane vulnerabile, precum gravidele sau persoanele peste 65 de ani. Vaccinarea antigripală a copiilor și adolescenților este cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă, mai ales că sezonul gripal începe în luna octombrie și poate dura până în luna mai”, a declarat Dr. Dina Mergeani, Medic Primar Medicină de Familie, Președintele SNMF.

Când este bine să ne vaccinăm antigripal

"Recomandarea noastră este să începem vaccinarea cât mai devreme pentru copiii care trebuie să primească două doze, copii care sunt vaccinați gripal pentru prima dată pentru ca la sfârșitul lunii octombrie să putem finaliza schema de vaccinare. Este de dorit să administrăm acest vaccin începând cu a doua jumătate a lunii octombrie pentru gravide, persoane cu boli cronice și vârstnici astfel încât să avem o protecție asigurată pe întreaga perioadă în care poate să circule virusul în țara noastră”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

Evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe în sezonul 2021- 2022, potrivit statisticilor publicate de INSP: în primele trei luni ale anului 2022, până la data de 13.03.2022, au fost vaccinate antigripal, 1.469.523 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, iar la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 509.488 o creștere de aproximativ 35%, comparativ cu numărul de cazuri înregistrat în aceeași perioadă a sezonului precedent, 377.879. În contextul prelungit al pandemiei COVID-19, vaccinarea antigripală rămâne cea mai eficientă metodă de prevenție recomandată de medici, reducând riscul coinfecției cu ambele virusuri.

Care sunt simptomele gripei

„Gripa debutează de obicei brusc cu febră, frisoane, dureri musculare, durere de cap, lipsa poftei de mâncare si ulterior tuse, nas înfundat, vărsături sau diaree. Complicațiile grave ale gripei pot apărea la orice vârstă, însă, unele persoane sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta complicații în gripă. În această categorie de populatie la risc sunt incluși copiii mai mici de cinci ani, precum și persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă (astm bronsic, diabet zaharat, bolile de inimă, ciroza hepatică), femeile însărcinate și persoanele de peste 65 de ani.

Eficiența vaccinului este una cât se poate de bună, fiind estimată între 70- 90%, în funcție de vârsta persoanei pe care o vaccinăm.", a declarat Prof. Univ. Dr. Victoria Aramă, Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș. Odată cu migrația sezonului gripal din Emisfera Sudică, a decalării sezonalității acestuia pe fondul renunțării la măsurile de prevenție COVID-19, precum și a reînceperii anului școlar, obiectivele campaniei de informare asupra vaccinării antigripale rămân prevenția și reducerea severității bolii gripale, precum și posibilitatea reducerii vizitelor în ambulatoriu, a spitalizărilor și a internărilor la unitățile de terapie intensivă, reducând astfel presiunea asupra sistemului de sănătate din România, care rămâne în continuare, conform datelor, una dintre țările membre UE cu cele mai scăzute rate de vaccinare.

„Conform statisticilor, sezonul gripal 2022 – 2023, pare că o să aibă un impact mai mare asupra populației și asupra persoanelor la risc, impact care generează o presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate românesc”, a declarat Radu Rășinar, Director General AstraZeneca România.

Mai multe informaţii despre gripă şi vaccinarea antigripală se pot afla atlasgripal.ro.

Vezi şi: Vaccinul antigripal, disponibil în farmacii. Ce recomandă dr. Adrian Marinescu