Aproximativ 81% dintre români suferă de sensibilitate dentară şi afecţiuni gingivale, potrivit rezultatelor obţinute în urma campaniilor „Zâmbeşte România“.

Una dintre cele mai importante companii din domeniul medical anunţă lansarea celei de-a şaptea ediţii a campaniei „Zâmbeşte România“, ducând astfel mai departe misiunea de a îmbunătăţi sănătatea orală a românilor.
„După şase ani de acţiuni şi eforturi continue, ne bucurăm să vedem rezultate încurajatoare şi să aflăm că audienţa noastră, formată până acum din copii şi adolescenţi, şi-a însuşit regulile elementare de igienă orală. În acest an ne orientăm atenţia asupra părinţilor lor şi adulţilor în general, întrucât datele arată că 81% dintre români suferă de probleme ce ţin de sensibilitatea dentară şi afecţiunile gingivale. Această incidenţă este cea mai mare din ţările Europei Centrale şi de Est analizate, de aceea e vital să facem un pas strategic şi să comunicăm cu adulţii despre aceste probleme orale specifice, încercând să le insuflăm un grad mai mare de responsabilitate pentru zâmbete sănătoase pe întreg parcursul vieţii lor”, spune Sylwia Piankowska, general manager în cadrul GSK Consumer Healthcare, România şi Balcani.
În ciuda numărului mare de români afectaţi, potrivit studiilor, cei mai mulţi dintre aceştia nu folosesc produse de igienă orală specializate, fie pentru că nu percep simptomele ca aparţinând unor afecţiuni, fie pentru că le acceptă şi atunci evită mâncărurile care le produc disconfort.
Statisticile mai arată că segmentul terapeutic (sensibilitate dentară şi afecţiuni gingivale) a reprezentat astfel, în anul 2017, doar 23% din totalul de pastă de dinţi achiziţionată.
În cadrul campaniei vor avea loc acţiuni de informare menite să-i ajute pe români să înţeleagă simptomele şi modalităţile de ameliorare ale sensibilităţii dentare şi problemelor gingivale.
De asemenea, caravana „Zâmbeşte România“ va fi prezentă în cadrul unui festival pentru a invita participanţii la testarea live a sensibilităţii dinţilor şi a sănătăţii gingiilor. Din campanie va face parte şi mini-serialul cu celebrităţi, ocazie prin care ele vor să dezvăluie experienţele lor de îngrijire specială a zâmbetelor.
„Nu trebuie să neglijăm sensibilitatea dentară şi sângerările gingivale, căci, în timp, acestea se pot agrava. În cazul sângerărilor gingivale lăsate netratate, se poate ajunge chiar la pierderea dinţilor. Suntem încrezători că prin acţiunile Zâmbeşte România în 2018 vom reuşi să creştem gradul de informare în ceea ce priveşte sensibilitatea dentară şi sângerările gingivale, vom face România să zâmbească sănătos”, a adăugat Sylwia Piankowska.