6 mituri despre colesterolul mărit. VIDEO

1 2 jpg jpeg

1. Mituri despre colesterolul mărit - Nivelul ridicat al colesterolului îl moşteneşti şi nu poţi face nimic

În timp ce moşterenirea genetică are un rol important în ceea ce priveşte nivelul mare al colesterolului ,,rău”, alegerile alimentare şi cele ce ţin de stilul de viaţă au un impact semnificativ asupra acestuia. Persoanele care au un istoric medical al familiei în acest sens pot lua din timp măsuri de prevenire, astfel încât riscul de apariţie a complicaţiilor să fie minim.

2. Colesterolul mărit se poate reduce doar cu ajutorul medicamentelor

Aflarea cauzei care a dus la creşterea colesterolului ,,rău” este primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană diagnosticată cu această problemă. În cele mai multe dintre cazuri, corectarea ,,greşelilor" duce la normalizarea colesterolului. Lipsa de mişcare, alimentaţia nu tocmai sănătoasă, stresul fizic şi pshic şi infecţiile sunt doar câteva dintre cele mai întâlnite cauze ale nivelului mare de colesterol ,,rău”.

3. Mituri despre colesterolul mărit - Copiii nu pot avea colesterolul mărit

Având în vedere că tot mai multe boli care apăreau la persoanele de vârsta a treia sunt acum diagnosticate la tineri, specialiştii au ajuns la concluzia că simptomele ateroslerozei pot apărea şi la copii. Academia Americană de Pediatrie atenţionează în special părinţii care au copii supraponderali, cu hipertensiune, fie au în istoricul medical al familiei cazuri de afecţiuni cardiovasculare.

Pentru aceste categorii specialiştii recomandă testarea nivelului de colesterol încă din perioada copilăriei, tocmai pentru a preveni şi trata eventualele simptome. În cazul celor care au un nivel ridicat de colesterol ,,rău” este bine să se limiteze consumul de grăsimi nesănătoase, dar şi să se facă mişcare.

4. Nu există simptome pentru colesterolul mărit

O parte dintre persoanele care au nivelul crescut de colesterol ,,rău” pot avea mici umflături de culoare galben-roşiatice la nivelul pleoapelor, articulaţiilor, mâinilor, cunoscute în termeni medicali sub numele de xanthomas. Aceste simptome pot apărea în special la persoanele care suferă de diabet zaharat sau a celor care au moştenit nivelul ridicat de colesterol.

5. Mituri despre colesterolul mărit - Dacă înlocuiesc margarina cu untul îmi va scădea colestrolul

Margarina, ca şi untul, este un produs bogat în grăsimi, iar toate acestea, inclusiv cele sănătoase, trebuie consumate cu moderaţie fie că este vorba de un nivel ridicat sau de unul normal al colesterolului. Cele mai multe dintre tipurile de margarină de pe piaţă au un conţinut bogat de grăsimi saturate, ceea ce duce la creşterea nivelului de colesterol ,,rău”. În locul acestora, specialiştii în nutriţie recomandă uleiurile vegetale, care conţin grăsimi sănătoase.

6. Nu mai iau pastile dacă s-a redus nivelul colesterolului

Una dintre cele mai frecvente greşeli în cazul medicaţiei pentru colesterolul mărit este ca persoana să renunţe la pastile dacă analizele indică valori normale. Chiar dacă nivelul colesterolului ,,rău” s-a redus, el poate creşte la loc ajungând la valori şi mai mari. Astfel, riscul de apariţie a unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral este tot mai ridicat. Situaţia necesită tratament pe termen lung, tocmai pentru a elimina riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare.