4 dureri pe care nu trebuie să le ignori

1 2 jpg jpeg

1. Dureri intese de cap

În timp ce durerile uşoare de cap (ce trec la scurt timp fără medicamente ) pot fi considerate semne ale oboselii, fie a stresului, durerile frecvente de cap, recunoscute şi sub numele de migrene, sunt semne ale riscului de anevrism cerebral.

,,Atunci când persoana este răcită, durerile de cap ce apar se mai numesc şi dureri sinusoidale, ele fiind cauzate de o inflamaţie a sinusurilor. În schimb, atunci durerile de cap apar des şi au o intensitate crescută, ele pot fi considerate semnale ale unei hemoragii cerebrale, fie a unui anevrism”, afirmă Sandra Fryhofer, doctor în cadrul Colegiului American de Medici. Dacă durerile din prima categorie se pot trata cu ajutorul analgezicelor, în cazul celor puternice este indicat un consult medical.

2. Durere puternică în zona pieptului

În cele mai multe dintre cazuri, durerile din zona pieptului (şi care se extind spre braţe, umăr sau abdomen) sunt semne clasice de pneumonie, fie de atac de cord, spun specialiştii. Spre deosebire de senzaţia de durere din piept, cea de disconfort persistent este asociată cu prezenţa problemelor cardiace.

,,Nu este indicat ca persoana să aştepte ca senzaţia de disconfort din zona pieptului să se transforme în durere. Persoanele diagnosticate cu afecţiuni cardiace trebuie să se prezinte la medic încă de la primele semne ale presiunii sau durerii în zona pieptului”, a precizat Jerome Cohen, şeful Catedrei de Cardiologie din cadrul Universităţii ,,Saint Louis” din SUA.

3. Durerile abdominale severe

Problemele vezicii biliare, ale pancreasului, ulcerele gastrice sau blocajele intestinale sunt în cele mai multe dintre cazuri cauzele durerilor puternice abdominale. În timp ce durerile uşoare şi medii sunt considerate semnale ale problemelor digestive, cele intense necesită consultul medical de urgenţă.

Asemenea durerilor abdominale, cele intense din zona spatelui sau dintre omoplaţi sunt semne clasice ale artritei, fie a unor probleme cardiace, precum leziunile aortice, care apar sub forma unei dureri bruşte, dar sâcâitoare.

4. Senzaţia de durere sau de arsură la picioare

În timp ce umflăturile şi durerile uşoare resimţite la nivelul gambei sunt considerate semne ale efortului fizic intens, cele puternice se numără printre simptomele trombozei venoase profunde, afecţiune reprezentată de formarea unui cheag de sânge (tromb) în venele profunde ale membrelor inferioare, ale pelvisului sau a celor superioare.

O altă neplăcere ce apare la nivelul picioarelor este şi senzaţia de arsură sau de ace, semn al neuropatiei periferice, afecţiune ce poate fi determinată de leziuni ale nervilor.