Vrei o piele îngrijită? Iată ce trebuie să faci seara!

1 crema fata jpg jpeg

În afara duşului obişnuit de seară, femeile care ţin la îngrijire şi frumuseţe pun în practică şi alte obiceiuri după demachiere. Iată ce paşi să urmezi pentru a-ţi menţine cât mai mult tinereţea pielii!

Demachierea, esenţială

Fie că te machiezi sau nu, îndepărtarea impurităţilor de pe ten este o etapă pe care nu trebuie să o sari. Din ce în ce mai des folosită în prezent este apa micelară, potrivită pentru toate tipurile de ten. Îmbibă o dischetă demachiantă în această apă şi şterge bine toată faţa, de la bărbie, buze la frunte şi ochi, precum şi gâtul. De obicei, nu mai este nevoie şi de aplicarea unei loţiuni tonice. În schimb, dacă foloseşti alt tip de demachiant, cum sunt cele cremoase, loţiunea tonică va îndepărta eficient resturile de machiaj. Dacă nu eşti adepta apei micelare, alege un produs gen gel sau spumă dacă ai tenul gras, iar dacă ai pielea normală, sunt potrivite produsele de tip lapte. 

De ce este necesară crema de noapte

Spre deosebire de cremele de zi, care au, printre altele, compuşi care oferă protecţie contra razelor UV, cele de noapte au în componenţă agenţi adaptaţi, cum sunt cei antiîmbătrânire. Aceştia nu pot fi folosiţi în cremele de zi, deoarece pot prezenta fotosensibilitate. Dacă ai trecut de 35 de ani, este indicat să aplici regulat creme de noapte, care au rolul de a hidrata, de a „repara” pielea şi de a-i menţine aspectul tânăr. De obicei, cremele de noapte au o formulă mai grasă.

Îngrijirea zonei din jurul ochilor

Cea mai sensibilă zonă a tenului este cea din jurul ochilor, de aceea, trebuie îngrijită atât dimineaţa, cât şi seara. Alegele produsele care au printre ingrediente vitamina E, colagenul, acidul hialuronic şi elastina, care contribuie la estomparea cearcănelor, a pungilor şi a liniilor fine.

Crema de mâini, de nelipsit

Există mulţi factori care afectează pielea mâinilor (detergenţi, soluţii dezinfectante), de aceea, aplicarea cremelor este o etapă care nu trebuie sărită. Există şi formule de produse adaptate pentru seară, care previn uscarea şi crăparea, oferă catifelare, hidratare, ajută la îndepărtarea celulelor cutanate moarte şi au efect antiîmbătrânire. 

Nu uita de călcâie!

Pielea tălpilor tinde să se deshidrateze mai repede, ceea ce expune această parte a corpului deshidratării şi crăpării. La duş, foloseşte o piatră ponce pentru a îndepărta pielea îngroşată sau foloseşte exfoliante (sare de mare amestecată cu ulei de măsline). Apoi, aplică o cremă hidratantă adaptată pentru călcâie, care are în componenţă unt de shea, acid lactic, uree, glicerină sau lanolină. 

Exfolierea se face tot seara

Un pas din îngrijirea pielii pe care este bine să nu îl omiţi este exfolierea, care este recomandată săptămânal, în cazul tenului gras, şi o dată la 2 săptămâni în cazul celui normal sau mixt. Pielea uscată sau deshidratată poate fi exfoliată blând o dată la 3 săptămâni. Cel mai bun moment pentru a-ţi exfolia pielea feţei şi a corpului este seara. În urma acesteia, cremele vor pătrunde mai uşor în piele şi vor fi mai eficiente.

SFAT

Crema de ochi se aplică prin tapotare, delicat, folosind degetul inelar.