VIDEO: Cum previi deteriorarea memoriei

1 2 jpg jpeg

Oamenii ating apogeul capacităţilor mintale la 22 de ani, iar la 27 apar deja semnele îmbătrânirii cognitive, se arată într-un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Virginia, SUA. În cadrul cercetării, care s-a desfăşurat pe o perioadă de peste şapte ani, subiecţii au fost supuşi unor teste care se folosesc pentru diagnosticarea unor tulburări precum demenţa. În nouă din 12 cazuri, s-a evidenţiat că la vârsta de 22 de ani se înregistrează maximul capacităţii mintale, iar la 27 de ani s-au înregistrat rezultate mult mai slabe ca în anii precedenţi, mai ales la unele teste de gândire analitică şi la viteza de gândire. Pentru a întârzia pierderile progresive de memorie, specialiştii recomandă efectuarea unor exerciţii uşoare şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Dormi opt ore pe noapte Somnul de noapte este cea mai bună modalitate de îmbunătăţire a memoriei, se arată într-o cercetare realizată de oamenii de ştiinţă elveţieni. Astfel, un somn bun de cel puţin şapte ore consolidează legăturile dintre celulele nervoase ale creierului, ceea ce ajută procesul de învăţare şi memorare. În timpul somnului, sunt „arhivate” amintirile de peste zi. În cazul persoanelor care nu dorm suficient, este posibil să nu se proceseze unele informaţii, ceea ce ar putea explica de ce ele nu îşi amintesc unele detalii. Mănâncă sănătos Există alimente care pot influenţa pozitiv performanţele intelectuale, gândirea şi capacitatea de concentrare. Astfel, peştele gras (tonul, somonul, macroul, heringul, sardinele) conţine acizi graşi Omega 3, esenţiali pentru stimularea memoriei, ouăle conţin lecitină şi asigură o bună funcţionare a celulelor nervoase, în timp ce majoritatea fructelor şi legumelor proaspete conţin antioxidanţi, substanţe care ajută la irigarea creierului. Ţine-ţi mintea ocupată Fie că este vorba despre învăţarea unei limbi străine, a unor cuvinte noi din limba română sau reţinerea unor denumiri, acestea ajută la antrenarea memoriei. Acelaşi efect îl au şi rezolvarea cuvintelor încrucişate, jocurile de cuvinte (gen scrabble), şahul, partidele de table, jocurile sudoku sau chiar jocurile de pe telefon. Aceste jocuri ţin mintea ocupată, sporind în acelaşi timp şi capacitatea de concentrare. Nu-ţi neglija micile pasiuni Activităţi precum lectura sau memoratul unei poezii sunt de mare ajutor în antrenarea minţii. Mai mult, hobby-uri precum olăritul sau chiar jocurile de calculator pot scădea cu până la 70% riscul de demenţă, susţin cercetătorii de la Clinica Mayo, din SUA. Cercetătorii sunt de părere că toate acele activităţi care solicită gândirea şi care necesită concentrare protejează creierul, prevenind pierderile de memorie. Sportul irigă creierul Practicarea unei activităţi fizice regulate (cel puţin jumătatea de oră zilnic) ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, inclusiv la nivelul creierului. Exerciţiile fizice, chiar şi cele uşoare, asigură o mai bună funcţionare a creierului, împiedicând instalarea unor boli precum demenţa.

)