Top 5 indicaţii ale remediilor cu pin

1 2 jpg jpeg

1. Siropul din muguri de pin întăreşte imunitatea

Bogat în vitamina C, pinul are calităţi antioxidante, care ajută la prevenirea bolilor. În plus, vitamina C este o componentă crucială a colagenului, care este necesar pentru celule, muşchi, ţesuturi şi vasele de sânge.

Spală bine 1 kg de muguri, pune-i într-o oală plină cu apă şi lasă-i să fiarbă o oră. Ulterior, lasă oala la rece 2 zile, după care strecoară sucul rezultat. Acesta se pune din nou la fiert împreună cu zahărul (1 kilogram de zahăr la 1 litru de lichid). Se lasă pe aragaz până se topeşte zahărul, plus 30 de minute după aceea.

La final, pune siropul în sticle şi ai grijă să le aşezi într-un loc uscat şi răcoros. Se recomandă 3 linguri de sirop de 3-4 ori pe zi pentru adulţi şi 1 linguriţă de 2-3 ori pe zi pentru copii. Durata tratamentului este de 2-3 săptămâni.

2. Tinctura din ace de pin luptă împotriva răcelilor

Recomandată pentru calmarea inflamaţiei tractului respirator, tinctura din ace de pin ajută la ameliorarea tusei, a durerilor de gât şi a altor afecţiuni respiratorii grave, precum astmul. Pinul s-a dovedit a fi un expectorant eficient, ajutând la eliminarea excesului de mucus din tractul respirator şi neutralizând agenţii patogeni din sinusuri.

Toacă mărunt 20 g de ace de pin proaspete, adaugă 200 ml de alcool alb de 70 de grade şi lasă la macerat 2 săptămâni. Strecoară maceratul, presează materia vegetală, filtrează-l şi toarnă-l în sticle. Adaugă în fiecare zi între 5 şi 10 picături de tinctură într-un pahar cu apă pentru a trata gripa şi răcelile urinare.

3. Infuzia din muguri de pin tratează infecţiile

Dacă ai tenul obosit, palid şi lipsit de viaţă, încearcă infuzia cu muguri de pin, deoarece elimină radicalii liberi şi stresul oxidativ, ajutându-te să îţi păstrezi tenul tânăr şi lipsit riduri. În plus, reduce imperfecţiunile pielii precum petele, cicatricile şi acneea.

Infuzia se prepară din 2 linguri de plantă lăsată la infuzat 15 minute în 250 ml de apă clocotită. La final, strecoară preparatul şi bea-l îndulcit cu miere. Se recomandă consumul a 2 căni pe zi.

Citeşte şi: Eucaliptul tratează bolile respiratorii

4. Băile în ramuri de pin atenuează durerile reumatice

Având efecte antiinflamatoare şi calmante, pinul este un adevărat elixir în tratarea reumatismului. Pune 3-4 mâini de ramuri de pin în 5 litri de apă şi lasă-le la fiert 5 minute. Ulterior, filtrează-le şi adaugă-le în apa fierbinte din cadă.

5. Ceaiul din ace de pin îmbunătăţeşte circulaţia

Compuşii organici din ceaiul din ace de pin refac sistemul circulator şi cresc producţia de celule roşii din sânge, conferind energie şi prevenind anemia, oboseala neobişnuită, durerile musculare şi insuficienţa cognitivă.

Pune 2 căni de apă la fiert, iar între timp mărunţeşte un pumn de ace de pin. Când apa dă în clocot, adaugă acele şi lasă-le la infuzat până când ceaiul se răceşte. Se pot consuma 3 astfel de ceaiuri pe zi.

Containdicaţii

Combinaţia puternică de substanţe chimice şi ingrediente active din pin poate fi periculoasă pentru femeile însărcinate, provocând avorturi spontane. În plus, câteva soiuri de pin pot fi toxice, aşa că evită să culegi ace de pin din sălbăticie, deoarece nu poţi ştii ce factori de mediu ar putea contamina acele sau rădăcinile plantei.