Testări gratuite şi informare asupra hepatitei

1 2 jpg jpeg

28 iulie este Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor, marcată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) printr-o serie de acţiuni destinate populaţiei.

În România, există aproximativ 800 000 de persoane cu hepatită cronică B şi 600 000 cu hepatită cronică C. Pe lângă acestea, mii de alte persoane sunt infectate fără să ştie şi pot da mai departe boala.  APAH-RO împreună cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” testează luna aceasta populaţia pentru tuberculoză şi hepatitele B şi C, în zone cu probleme socio-economice din Bucureşti. De asemenea, câteva evenimente care includ informare şi testare vor avea loc în Bucureşti şi în ţară.

Astfel, pe 25 iulie, se va desfăşura un seminar intitulat „ Stil de viaţă sănătos” în Sala Mare a Primăriei Turda, iar în săptămâna 22-30 iulie vor avea loc acţiuni de informare în stradă, clinici, centre comerciale din Cluj, Turda şi Câmpia Turzii. Pe 26 iulie, în Parcul Copou din Iaşi, se va ţine un eveniment public de informare a populaţiei („Biblioteca vie”) între orele 17:00-19:00.

Pe 28 iulie, în parcul Titan din Capitală, în intervalul orar 10:00-13:00, va avea loc o campanie de informare şi testare privind hepatitele virale. Pe aceeaşi dată, la Braşov, se va desfăşura crosul „Împreună pentru 2030”, la baza sportivă a liceului „Johannes Honterus”, spaţiu în care se va desfăşura şi o acţiune de informare şi testare.

„Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor reprezintă un bun moment pentru a ne reaminti că mai este mult de lucru pentru a atinge obiectivul de eliminare până în 2030. Suntem aproape de încheierea unei campanii pilot de testare pe care o desfăşurăm, ca partener, cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” în zone defavorizate din Bucureşti. Din păcate, rezultatele de până acum ne arată că, dintre cei diagnosticaţi cu hepatită în urma testărilor, aproximativ 70-80% reprezintă persoane fără asigurare medicală, fapt care le face imposibil accesul la tratament. Sperăm că, împreună cu autorităţile, vom găsi soluţii pentru această categorie de persoane, astfel încât să prevenim noile infectări. Un program naţional dedicat hepatitelor poate rezolva această situaţie şi putem lua drept exemplu alte programe pe bolile infecţioase”, spune Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Matei Balş”, recomandă respectarea tratamentului de către cei diagnosticaţi, iar pentru cei sănătoşi, grija sporită pentru a nu se infecta: „Un pacient infectat, dacă îşi ia în fiecare zi acele pastiluţe, are şanse să se vindece aproape de 100%. Ar fi păcat ca lumea să nu înţeleagă acest lucru. Hepatita se transmite simplu, din păcate: prin contact sexual neprotejat, prin sânge, prin ac contaminat în cazul tatuajelor sau al utilizatorilor de droguri. Am primit săptămâna trecută o pacientă, 18 ani, fusese undeva la mare şi îşi făcuse un tatuaj. Deci trebuie să avem grijă. Şi cu toate acestea, noi ne-am propus să încercăm să scoatem virusul din circulaţie. Şi îl vom scoate”.

Testele pentru hepatita B şi C se pot face gratuit, la recomandarea medicului de familie. Problema constă în faptul că mulţi pacienţi diagnosticaţi nu îşi urmează corespunzător tratamentul care li se recomandă, sau nu încep deloc tratamentul, pentru că nu sunt asiguraţi. Cu 1,4 milioane de decese cauzate anual, hepatita ocupă locul al doilea, după tuberculoză, în ceea ce priveşte numărul deceselor cauzate de boli infecţioase.