Pepenele verde îţi dă energie

1 2 jpg jpeg

Reduce riscul de cancer

Licopina conţinută în pepenele verde este un puternic antioxidant prezent şi în alte fructe cu miezul roşu. Licopina poate reduce riscul cancerului de prostată şi acela al bolilor de inimă în special la bărbaţi.

Creşte libidoul

Nimeni nu bănuia că şi libidoul nostru are de câştigat dacă mâncăm pepene verde. Se pare că fructul conţine ingrediente care cresc libidoul. Este vorba de fitonutrienţi, lipocen, beta-caroten, citrulină, compuşi care produc reacţii sănătoase asupra corpului. Mai exact, oamenii de ştiinţă susţin că citrulina are capacitatea de a relaxa vasele sanguine şi de a creşte pofta de sex.

Oferă mai multă energie

Pepenele verde este bogat în vitamine B, necesare pentru producerea de energie. Este o bună sursă de vitamina B6, B1, magneziu şi potasiu, care ajută la buna funcţionare a sistemului nervos.

Bun la dietă

Dieta cu pepene verde înseamnă câteva kilograme „topite”, dar şi câţiva centimetri în minus în jurul taliei. Pepenele ne ajută să slăbim în 10 zile între 2 şi 4 kilograme. Şi asta datorită valorii sale calorice extrem de scăzute şi a faptului că este uşor de digerat. Pentru aceste rezultate, mâncaţi la fiecare masă câte o felie de pepene verde, iar seara, dublaţi porţia.

Este plin de vitamine

Vitamina C, un factor activ de regenerare a sistemului imunitar, este şi aceasta prezentă în pepenele verde, ajutând şi la o bună întreţinere a pielii şi făcându-ne să arătăm mereu proaspeţi şi tineri. Pe lângă aceasta, Vitamina A ajută la prevenirea infecţiilor din organism precum şi la prevenirea tulburărilor de vedere.