Înlocuiţi zahărul cu mierea de albine

1 2 jpg jpeg

Gustul dulce este esen┼úial pentru alimenta┼úia uman─â. Avem nevoie de gustul dulce, ├«n cantit─â┼úi mai mari sau mai mici, pentru c─â acesta joac─â un rol important ├«n procesul de formare ┼či dezvoltare a ┼úesuturilor.

De asemenea, este cel mai hr─ânitor dintre gusturi, iar ├«n plan emo┼úional confer─â mul┼úumire ┼či chiar senza┼úia de fericire.

90% din alimentele pe care le consum─âm au gustul predominat dulce. Din p─âcate, avem tendin┼úa de a ÔÇ×├«mbun─ât─â┼úiÔÇŁ acest gust cu zah─âr, sare, piper, o┼úet ┼či alte mirodenii.

Dac─â ne dorim ├«ns─â un regim de via┼ú─â s─ân─âtos, trebuie s─â renun┼ú─âm la gusturile tari ┼či s─â ne educ─âm gustul spre alimente pure, cu gustul lor mai pu┼úin intens, mai pu┼úin agresiv, a┼ča cum au fost ele create de natur─â.

Prin urmare, este indicat s─â alegem, ├«n locul dulciurilor rafinate, fructele dulci, precum bananele, strugurii, stafidele, smochinele, perele, curmalele, dar ┼či unele legume care au gustul predominant dulce, ca morcovii sau sfecla ro┼čie.

De asemenea, ar fi bine să înlocuiţi zahărul cu mierea de albine. Aceasta din urmă, folosită în stare proaspătă, neprelucrată termic, reprezintă cel mai bun îndulcitor.

De ce e bun─â mierea de albine?

Păstrează cele mai multe din proprietăţile florilor din care provine.

Ajută la eliminarea ţesutului adipos în exces.

Hr─âne┼čte vederea ┼či sistemul nervos. ├Än plus, ├«nt─âre┼čte sistemul imunitar.

Ajut─â la eliminarea toxinelor din organism.

În doze mici, este utilă în cazurile de diabet.

Extern, se folose┼čte ├«n cazurile de arsuri, ulcera┼úii sau acnee.

Salcâmul, bun somnifer

Mierea de salc├óm transparent─â, cristalizeaz─â greu, ├«n granule mici. Are propriet─â┼úi moderate antimicrobiene ┼či antibacteriene. E folosit─â ca ├«nt─âritor general, ├«n insomnii, ├«n afec┼úiuni ale sistemului digestiv, ale vezicii biliare ┼či ale rinichilor.

Teiul trateaz─â guturaiul

Mierea de tei unul dintre cele mai apreciate sortimente de miere. Are o arom─â pl─âcut─â ┼či culoarea u┼čor g─âlbuie. Cristalizeaz─â repede, ├«n granule mici. Are o ac┼úiune expectorant─â ┼či antiinflamatoare. Se folose┼čte ├«n tratamentul anghinei, ├«n cazurile de guturai, laringit─â, traheit─â, astm bron┼čic sau tuberculoz─â.

Mierea de fâneaţă calmează durerile

Se ob┼úine din florile de f├óne┼úe (p─âp─âdie, cimbri┼čor, cimbru, traista ciobanului). Are o puternic─â ac┼úiune antimicrobian─â. C├ónd ├«n miere predomin─â nectarul de p─âp─âdie, mierea are o culoare mai galben─â. O astfel de miere este emolient─â, antiinflamatoare ┼či calmant─â.