De ce este bine să faci cură cu struguri

1 2 jpg jpeg

Ştiai că strugurii ajută la scăderea tensiunii arteriale şi nivelului colesterolului „rău”? Dintre toate fructele, strugurele este cel mai bine digerat de stomac. Puterile „miraculoase” ale strugurilor se datorează bogăţiei de minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu, magneziu, iod, zinc şi flor), precum şi de vitamine (A, B şi C) şi de zaharuri „bune”.

Combat anemia

Consumă struguri atunci când te simţi obosit sau epuizat, dacă ai lipsă de calciu sau de magneziu, când ai anemie sau atunci când te refaci după o boală. Dacă mănânci struguri la micul dejun, te vei simţi în formă toată ziua, pentru că aceste fructe îţi furnizează energia de care ai nevoie. Datorită zaharurilor „bune”, strugurele este un aliment ideal şi pentru cei care fac sport.

De ajutor în constipaţie

Încă un motiv pentru care este bine să mănânci struguri este că aceştia te ajută să combaţi constipaţia. Strugurii sunt un excelent laxativ, coaja şi sâmburii ajutând la curăţarea pereţilor intestinelor. Pentru rezultate rapide, consumă în jur de 400 de grame de struguri zilnic şi evită alimentele care favorizează constipaţia (precum făinoasele).

Buni când nu ai somn

Bogaţi în vitamine din grupa B, strugurii au efect calmant şi sedativ. Dacă ai des insomnii, bea seara suc de struguri. S-a demonstrat că o cură de trei-patru săptămâni cu un astfel de suc poate asigura un somn liniştit. Aşa că, în loc de somnifere, care pot avea şi efecte adverse, încearcă şi tu cura cu suc de struguri, dacă ai probleme cu somnul.

Scad nivelul colesterolului "rău"

Consumul de struguri ajută şi la scăderea colesterolului „rău”, protejându-te de ateroscleroză. Acest lucru se datorează antioxidanţilor, substanţe care combat acţiunea radicalilor liberi (compuşi chimici din aer, vinovaţi de apariţia unor boli precum cancerul). Strugurii roşii conţin un antioxidant care reduce nivelul colesterolului din sânge, previne depunerea lui pe vase şi protejează inima.

Purifică organismul

Strugurii sunt recomandaţi şi în detoxifiere, având efecte benefice asupra sistemului digestiv, ficatului, rinichilor şi asupra sângelui. Efectele detoxifiante se datorează unor substanţe conţinute de sâmburi şi de coajă, care ajută la curăţarea intestinelor. De asemenea, şi mustul este indicat, dacă vrei să ţii o cură de detoxifiere.

Cum se ţine o cură cu struguri

Există mai multe modalităţi de a urma o cură cu struguri. O porţie de struguri (400 de grame) se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, în locul micului dejun. La prânz şi seara se consumă câte 200-300 de grame de struguri, astfel încât cantitatea consumată zilnic să ajungă la un kilogram.

Treptat, se trece la o cură cu câte două kilograme de struguri pe zi sau cu doar 700-1.400 ml de suc. În acelaşi timp, renunţă la alimentele bogate în glucide (alimente şi băuturi dulci, pâine şi alte făinoase). O astfel de cură are un efect diuretic şi laxativ şi ajută la eliminarea toxinelor din organism. Este indicat ca această cură să se ţină 12 zile.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Dr. Cristina Spiroiu medic nutriţionist Spitalul Militar Central, Bucureşti

Strugurii conţin potasiu şi calciu, care au rol în transmiterea influxului nervos şi în contracţia musculară.

De asemenea, mai conţin fosfor, magneziu şi oligoelemente: fier, seleniu, zinc, mangan şi cupru. 100 g de struguri conţin 10 mg de vitamina C, 92 unităţi de vitamina A, 0.19 mg de vitamina E, vitaminele B6, B2, B3, B5 (cu rol în metabolism), vitamina K (cu rol în coagulare) şi 3,6 micrograme de acid folic (important în timpul sarcinii).

Strugurii sunt sursă de fibre, cu rol în buna funcţionare a tubului digestiv, oferind şi protecţie împotriva cancerului de colon, şi antioxidanţi, substanţe care protejează împotriva cancerului.