Ce este bine să mănânci dacă ai rinită alergică

1 2 jpg jpeg

Iata ce este bine sa mananci daca ai rinita alergica:

• Vitamina C ajută la prevenirea secreţiei de histamină şi reduce efectele poluării, care agravează alergiile. Persoanele cu boli alergice trebuie să includă cât mai des în dietă alimente bogate în vitamina C: citricele, pătrunjelul, varza, coacăzele, kiwi, ardeiul gras, broccoli, conopida. • Vitamina E poate reduce din intensitatea reacţiilor alergice. Un studiu a arătat că o dietă săracă în vitamina E creşte de 3 ori riscul de a face o alergie. Uleiurile (de floarea-soarelui, de măsline), alunele, migdalele, peştele gras sunt surse de vitamina E. • Quercitina este un antioxidant şi un antiinflamator puternic, care poate inhiba eliberarea de histamină. O găsim în ceapă, ceai verde, afine, ardei iute şi mere. • Magneziul. Un nivel scăzut al acestui mineral (prezent în banane, linte şi orez brun) poate creşte incidenţa alergiilor şi a astmului. În plus, magneziul are efect benefic în îngustarea bronhiilor, specifică astmului. Ce alergii încrucişate pot apărea Dacă ai alergie la... ....ai putea avea o alergie încrucişată consumând.... acarieni creveţi, crab, homar polen de graminee roşii pene de pasăre ou lapte de vacă carne de vită ou carne de pasăre arahide soia, mazăre, linte susan, muştar kiwi, alune nuci mazăre latex kiwi, banane, avocado polen de ambrozie ţelină, morcov, muştar, curry, coriandru, seminţe de floarea-soarelui Specialist - Dr. Adrian Copcea, medic specialist nutriţionist-diabetolog, Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

Nu există un regim special pentru rinita alergică. Anumite componente ale alimentaţiei (lichidele calde, supele) pot fi de ajutor în dizolvarea mucozităţiilor. În schimb, alte alimente ar putea agrava simptomele prin fenomenul „alergiilor încrucişate”. Dacă rinita alergică este declanşată, de exemplu, de polen, atunci anumite alimente, cum ar fi roşiile, pepenele galben sau seminţele de floarea-soarelui, ar putea să declanşeze simptome.

Consultaţia la medicul alergolog şi testările specifice pot identifica alimentele care ar putea avea efecte „încrucişate” cu fenomenele alergice implicate în rinită. În funcţie de gravitatea simptomelor, se poate impune fie doar gătirea acestora (care, cel mai adesea, scade major caracterul lor alergogen), fie eliminarea din alimentaţie.

În altă ordine de idei, există alimente cunoscute ca alergogene (printre care multe legume sau fructe proaspete, laptele de vacă, arahidele şi alte oleaginoase), care merită testate în cazul observării fenomenelor alergice ca urmare a consumului.