Alimentele de post pot conţine până la 50 de E-uri

Nu mai este niciun secret pentru nimeni că alimentele conţin E-uri. Consumul acestora poate pune unele probleme pentru sănătate, de aceea este recomandat să fim atenţi când cumpărăm astfel de produse.

image

În această perioadă sunt la mare căutare produsele alimentare de post. „Consumatorii care aleg să prepare o gustare de post cu pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau o lapte de soia și o gumă de mestecat, vor consuma instant până la 50 de E-uri. De pildă, pâinea conține până la 4 E-uri, pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri, margarina atinge până la 6 E-uri,  halvaua are până la 3 E-uri, un suc tip ceai  atinge până la 8 E-uri,  un lapte de soia are până la 5 E-uri, iar o gumă de mestecat ajunge până la 11 E-uri”, se arată într-un comunicat emis de Info Cons.

Printre cele mai frecvente E-uri regăsite în pâine, pate de post, margarină, halva, suc tip ceai, lapte de soia și gumă de mestecat se numără: acidul ascorbic (E300), un aditiv cu acţiune antioxidantă, şi acidul citric (E330), care conferă produselor un gust acid.

Citeşte şi: Semnele care arată că ai lipsă de vitamina C

În produse precum pâinea, pateul de post, margarina, halvaua, laptele de soia și sucul tip ceai se găsesc până la 5,58 grame de sare, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea pe zi a unei cantități de 5 grame de sare.

Cu ajutorul aplicației gratuite InfoCons, consumatorii află instant prin scanarea codului de bare de pe ambalajul pâinii, al pateului de post, al margarinei, al unei halva, al sucului tip ceai, al gumei de mestecat, câte E-uri consumă și care sunt tipurile acestora.

Citeşte şi: Este sau nu pâinea congelată mai puţin sănătoasă?