Cum îngrijeşti mâinile iarna

1 2 jpg jpeg

Uleiul de măsline este recomandat atât pentru menţinerea unor mâini catifelate, cât şi pentru refacerea celor deja afectate. Unge-ţi mâinile cu ulei de măsline în fiecare seară, pune-ţi nişte mănuşi din bumbac şi stai cu ele până dimineaţa. Săptămânal, îţi poţi îmbăia mâinile în ulei de măsline călduţ. Încălzeşte puţin uleiul şi ţine mâinile în el pentru 15-20 de minute, apoi clăteşte cu ceai de muşeţel cald şi acoperă mâinile pentru câteva minute cu un prosop din bumbac.

Masajul menţine pielea tânără

Cu ajutorul unei creme speciale realizează un masaj rapid, care te va ajuta să-ţi pui sângele în mişcare şi să ai nişte mâini fine. Începe masajul de la unghii spre încheietura mâinii, prin apăsări uşoare. Pentru menţinerea supleţii, încearcă o dată pe zi câteva mişcări: închide şi deschide pumnul cu forţă, strângând degetul mare în scobitura mâinii, execută mişcări cu degetele ca şi cum ai cânta la pian şi la final, câteva mişcări circulare cu fiecare deget în parte.

Cartofii tratează ridurile

Dacă vrei o mască hrănitoare pentru mâinile tale, încearc-o pe cea cu cartofi. Curăţă de coajă doi cartofi şi pune-i la fiert până se înmoaie. Zdrobeşte-i, apoi adaugă o linguriţă de ulei de măsline şi una de smântână şi amestecă până obţii o pastă. Aplică masca pe mâini şi las-o timp de 15 minute să acţioneze. Amidonul conţinut de cartof repară ridurile mici formate pe dosul palmei, uleiul le înmoaie, iar smântâna hrăneşte epiderma în profunzime.

Uleiurile esenţiale hrănesc unghiile

Pentru unghii care se exfoliază, un tratament cu uleiuri esenţiale poate rezolva problema. Ai nevoie de două linguri de ulei de migdale, două de ulei de ricin, două picături de ulei esenţial de lavandă, două de ulei esenţial de chiparos şi două de ulei esenţial de santal. Uleiurile de migdale şi de ricin se amestecă la cald şi apoi se adaugă picăturile de lavandă, santal şi chiparos. Amestecul rezultat se aplică într-un strat gros pe unghii, se lasă 20 de minute să acţioneze şi apoi se îndepărtează cu apă călduţă.

Sfaturi:

- Foloseşte săpunurile-cremă sau pe cele pentru copii şi evită-le pe cele sub formă lichidă, care deshidratează pielea.