Cele mai bune tratamente faciale

Îţi sărim în ajutor cu câteva idei de măşti naturiste adaptate nevoilor pielii, dar mai ales bogate în vitamina C, un ingredient care stimulează producţia de colagen, previne îmbătrânirea prematură şi formarea ridurilor, şterge petele şi uniformizează!
Cele mai bune tratamente faciale - mască anti-îmbătrânire pentru pielea obosită
Ai nevoie de: 2 kiwi coapte, decojite, o lingură de iaurt.
Mod de preparare: Zdrobeşte kiwi cu furculiţa, adaugă iaurtul, amestecă până la omogenizare. Aplică pasta obţinută pe faţă şi pe gât (pielea trebuie să fie curată), lasă să acţioneze 30 de minute, apoi clăteşte cu apă calduţă.
Cele mai bune tratamente faciale - mască pentru tenuri grase/seboreice
Această mască absoarbe toxinele şi grăsimea în exces din piele, curăţă, calmează şi strânge porii.
: 2 linguri de grepfruit proaspăt stors, argilă.
Mod de preparare: Amestecă sucul de grapefruit cu argila, până se transformă într-o pastă groasă. Întinde-o pe faţă. Se lasă până se usucă, apoi se îndepărtează cu apă rece.
Cele mai bune tratamente faciale - mască pentru tenul uscat şi tern
Această mască hidratează intens, întinde ridurile şi are efect de albire a pielii.
: 2 felii de roşie coaptă, 2 felii de castravete, un vârf de cuţit de turmeric, o lingură de miere, o linguriţă de făină de năut (sau de grâu).
Mod de preparare: Pasează feliile de roşie cu furculiţa, dă castravetele pe răzătoarea mică şi amestecă-l cu roşia. Adaugă apoi mierea, făina şi un vârf de cuţit de turmeric. Aplică preparatul pe faţă şi pe gât, lasă-l să acţioneze 20-25 de minute, apoi clăteşte faţa cu apă călduţă.
Cele mai bune tratamente faciale - mască pentru tenul pătat
Această mască hidratează, hrăneşte şi împrospătează pielea. De asemenea, redă luminozitatea pielii şi estompează petele.
: 4 bucăţi de papaya bine copt şi decojit, o lingură de miere.
Mod de preparare: Pasează bucăţile de papaya cu ajutorul unei furculiţe, adaugă mierea şi amestecă. Aplică pasta obţinută pe faţă şi pe gât, lasă să acţioneze 30 de minute, apoi clăteşte.






















