Ce substanţe conţine fondul de ten

1 2 jpg jpeg

Pe piaţa cosmeticelor există numeroase tipuri de fond de ten. De exemplu, foarte uşor de găsit în magazine este fondul de ten cu un conţinut ridicat de apă. Acest produs este destinat persoanelor ce au pielea feţei normală sau uscată.

Ce substanţe de bază conţine fondul de ten

De asemenea, femeile cu tenul uscat mai pot utiliza şi fondul de ten care are un conţinut ridicat de ulei. La acest tip de produs se foloseşte în general ulei de cocos.

Nu au fost uitate nici persoanele cu pielea grasă. Pentru ele a fost creat special fondul de ten cu silicon, un produs ce nu conţine absolut deloc ulei. Acesta este considerat extrem de potrivit şi pentru persoanele alergice la diferite substanţe chimice.

În plus, mai există şi un tip de fond de ten ce conţine uleiuri minerale. Acesta este foarte apreciat de către femei pentru că are o putere mare de acoperire. A fost special gândit pentru cele care au cicatrici pe faţă. Cu ajutorul acestui fond de ten, aceste semne inestetice pot fi acoperite cu mare uşurinţă.

Fondul de ten pe care îl foloseşti poate face minuni, ascunzând cu succes imperfecţiunile tenului, însă dacă alegi formulă greşită, acesta poate determina reacţii adverse precum iritaţii, acnee şi în unele cazuri, chiar şi eczeme. Aşadar, atunci când îţi alegi fondul de ten, ţine cont de tipul tenului tău.

Iată ce substanţe conţine fonul de ten şi cât de mult rău ne poate face

Dermatologii avertizează că, folosirea fonului de ten, în fiecare zi, dăunează pielii feţei. După o perioadă mai lungă de timp, tenul capătă un aspect bătrânicios şi apar şi riduri. În plus, în urma studiilor efectuate de cercetători s-a constatat că fondul de ten conţine peste 20 de substanţe chimice foarte nocive pentru organism. Unele dintre cele mai periculoase substanţe fiind polymethyl methacrylate, formaldehidele, şi polietilenglicolul. Acestea pot provoca alergii, afecţiuni la nivelul anumitor organe interne sau chiar cancer.

De asemenea, printre substanţele conţinute de fondul de ten se regăseşte şi BHA – parfum şi antioxidant. Însă, mare grijă! Această substanţă poate cauza cancer, dar şi probleme ale sistemului imunitar. În plus, are efect toxic asupra organelor interne, în special asupra sistemului endocrin.

Aşadar, chiar dacă pe termen scurt acest produs reprezentă o metodă pentru a ascunde imperfecţiunile tenului, pe termen lung utilizarea fondului de ten, din cauza substanţelor pe care le conţine, poate duce la apariţia a numeroase boli. Şi aici intervine marea întrebare: merită să ne asumăm atât de multe riscuri doar ca să părem că arătăm perfect?