Ce efecte are nămolul asupra pielii. Sfatul specialistului

image

Nămolul este ideal atât în curele antiaging, cât și în curele anticelulitice sau de drenaj limfatic. Poți apela la împachetări și tratamente pe bază de nămol pentru a trata afecțiuni dermatologice, dar și pentru o piele impecabilă. 

Terapia cu nămol, folosită în câteva staţiuni din România, poate fi utilă mai ales în caz de boli articulare, probleme ale pielii sau circulaţie proastă.

Terapia cu nămol sapropelic sau de turbă este una uşor de pus în practică atât pentru persoanele sănătoase, asupra cărora are efect detoxifiant şi relaxant, cât şi pentru cele care suferă de diverse probleme de sănătate care se pot trata astfel: afecţiuni reumatismale degenerative sau de tip inflamator, boli dermatologice, ginecologice şi ale sistemului nervos central şi periferic. Tratamentele se aplică fie prin băi de nămol în cadă, fie prin împachetări calde sau reci.

Nămolul hrănește și hidratează pielea

“Nămolul sapropelic aplicat în strat subțire are efect emolient, de hidratare și regenerare (inclusiv antirid) la nivelul pielii. Acesta exfoliază și detoxifică, astfel pielea devine catifelată, luminisoasă și întinerită,” explică medicul balneolog Cristina Jeremias Nagy.

Nămolul asigură o mai bună absorbție a mineralelor în organism

Nămolul de Sovata este termal și ajută la absorbția mineralelor în organism. Acestea sunt bune atât pentru piele, cât și pentru organism. Totodată, procedura de împachetare intensifică activitatea antiinflamatorie în organism.

image

Nămolul ajută la cicatrizarea rănilor

Dacă suferi de acnee sau dacă te confrunți cu exces de sebum, ia aminte! Nămolul îți poate reda luminozitatea tenului și ajută la vindecarea rănilor. Pe scurt: efect cicatrizant. “Micile leziuni și inflamații sunt resorbite prin efect antibacterian, antiinflamator și cicatrizant. ”, mai explică specialistul.

Nămolul are efect anti-aging

Pe lângă faptul că îți înfrumusețează pielea și îi redă elasticitatea, nămolul are și efect anti-aging!“ Nămolul are proprietăţi anti-aging datorită efectului său de regenerare. Acesta exfoliază și uniformizează textura tenului, prevenind apariția ridurilor. Împachetarea cu nămol are efect de regenerare şi astfel  pielea arată mai luminos,” mai dezvăluie dr Nagy.