Cum verifici dacă un ou este stricat. Trucuri uşor de pus în practică
Oul este unul dintre cele mai sănătoase alimente. Când nu eşti sigur de prospeţimea lui, poţi recurge la câteva trucuri, iar astfel eviţi să le consumi pe cele care ţi-ar putea cauza neplăceri legate de sănătate.
În primul rând, ţine cont de aspectul oului. Dacă are coaja aspră, cu porii evidenţi şi fără pete de culoare, este foarte probabil să fie un ou proaspăt.
Este de preferat să nu cumperi ouă care au coaja lucioasă, care au o culoare ciudată, care prezintă pete de culoare, care sunt mult prea murdare sau care sunt crăpate, conform Codex Alimentarius.
Testul scufundării într-un vas cu apă
O altă modalitate prin care îţi poţi da seama dacă un ou este stricat sau cât de mult timp a trecut de când a fost ouat este testul scufundării într-un vas cu apă.
Ia un vas din sticlă, transparent, pe care îl umpli cu apă şi în care scufunzi ouăle. Oul proaspăt, care nu este mai vechi de patru zile, stă orizontal pe fundul recipientului, ouăle proaspete fiind mai grele decât cele vechi. Dacă oul se scufundă şi stă puţin ridicat, este vechi de aproximativ o săptămână.
După 2-3 săpătămâni, oul se scufundă, dar poziţia este aproape verticală.
Regula acestui test este că un ou, cu cât este mai vechi, cu atât capătă o poziţie mai verticală. Desigur, nu consuma un ou care stă în poziţie verticală pe fundul vasului sau care se ridică la suprafaţa apei, pentru că acesta din urmă are o vechime mai mare de 1 lună. Ouăle se ridică la suprafaţa apei pentru că, după o perioadă de timp, umezeala din interior se evaporă prin coajă şi este înlocuită cu aer. Astfel, cu cât este mai mult aer în interiorul oului, cu atât acesta pluteşte mai bine, deci este mai vechi.