Ce fel de orez este mai sănătos? De ce să ţii cont când îl cumperi

1 orez jpg jpeg

Alb, brun, negru, cu bob rotund sau cu bob lung, cu atât de multe soiuri de orez, o simplă vizită la supermarket te poate lăsa confuz. Cum ştii care este cel mai bun tip de orez pentru sănătate pe care îl poţi alege de pe piaţă?

Orezul este unul dintre alimentele de bază ale planetei, fiind consumat de aproape toţi oamenii de pe Glob. Reprezintă una dintre cele mai vechi cereale din lume şi este cultivat de cel puţin 5.000 de ani. Orezul mondial provine în proporţie de 90% din Asia şi este renumit pentru compoziţia sa, bogată în vitamine, fibre, proteine, carbohidraţi şi în multe alte substanţe benefice organismului. În lume există peste 8.000 de varietăţi de orez, care sunt clasificate după dimensiunea boabelor, dar şi în funcţie de modul în care producătorii le prelucrează. Toate sortimentele de orez au calităţi nutritive, însă unele mai mult ca altele.

Cel brun, mai nutritiv

Orezul alb este cel mai comun tip, iar cel brun (integral) are o varietate de nuanţe, inclusiv violet, roşiatic sau negru. Deşi orezul alb este cel mai popular din lume, compoziţia sa este mai săracă din punct de vedere nutritiv, faţă de cea a orezului brun. În afară de furnizarea energiei şi a compuşilor nutritivi de bază, orezul alb nu oferă atât de multe beneficii. Acest lucru se datorează procesului de prelucrare. În timpul procesului de rafinare, orezul alb îşi pierde multe calităţi nutritive, lucru care nu este valabil şi în cazul celui brun. Faţă de cel alb, orezul brun conţine mai multe vitamine (B1, B3, E), fibre, săruri minerale (magneziu, fier, fosfor, mangan) şi antioxidanţi. De asemenea, se bucură de o încărcătură glicemică mai mică, ceea ce îl face ideal pentru consumul persoanelor cu probleme de greutate. Consumul de orez brun este nutritiv, ajută la scăderea nivelului de colesterol, conferă senzaţie rapidă de saţietate şi reduce riscul de boli de inimă.

INFO: Unul dintre cele mai apreciate tipuri de orez este orezul de tip basmati, care în limba hindusă înseamnă „plin de aromă‟. El ajută la menţinerea unui nivel de zahăr stabil în sânge şi este bogat în amiloză, un amidon care se digeră lent.

Trebuie spălat înainte de preparare

Depinde de tipul de orez folosit. În general, pentru a te asigura că orezul va avea o textură consistentă şi pentru a elimina pesticidele şi substanţele toxice (precum arsenicul), cel mai bine este să speli orezul înainte de a-l găti, până când acesta devine limpede sau să îl laşi în apă, timp de 6-8 ore, peste noapte.  

Contează dimensiunea bobului?

Una dintre modalităţile de clasificare a orezului este după dimensiunea bobului. În general, se folosesc 3 dimensiuni - orez cu bob scurt, orez cu bob mediu şi orez bob lung. Dintre acestea, cel cu bob lung este cel mai potrivit din punct de vedere nutritiv, deoarece nu conţine atât de mult amidon. Are un indice glicemic mai mic, prin urmare este mai prietenos cu silueta. De asemenea, acest tip de orez nu se lipseşte în timp ce este gătit şi este mai hrănitor, deoarece conferă saţietate pe termen lung.

Criterii importante de alegere

  • Data fabricaţiei. Ca orice alt aliment şi orezul are un termen maxim de consum, în special dacă nu este ţinut în condiţii bune. Este indicat ca orezul să fie consumat între 12 şi 18 luni;
  • Absenţa impurităţilor. Cu cât orezul este mai curat, cu atât el este de o calitate mai bună. Orezul calitativ nu conţine impurităţi, larve sau alte resturi în pachet;
  • Aroma. Pe piaţă există câteva tipuri de orez care conţin parfumuri artificiale. Orezul care are un miros intens trebuie să fie evitat. De asemenea orezul cu miros închis sau de mucegai indică faptul că alimentul este vechi;
  • Aspectul. Un produs de înaltă calitate are boabele de aceeaşi dimensiune şi culoare translucidă.

Citeşte şi: Sunt vegetarienii mai feriţi de cancer?