Trucul care menține căpșunele proaspete pentru mai mult timp

Căpșunele se strica după doar câteva zile în frigider, deși sunt printre preferatele tuturor, deoarece sunt dulci, răcoritoare și versatile. Poți să le savurezi ca gustare simplă sau să le folosești în prăjituri, smoothie-uri sau înghețată de casă, dar mulți le prefer proaspete.

Din fericire, experții de la Frugal Family Home au dezvăluit un truc simplu care te ajută să păstrezi căpșunile proaspete până la două săptămâni, folosind un singur obiect din gospodărie: oțetul.

Cum se face?

Trucul constă în a înmuia căpșunile într-o soluție de apă și oțet înainte de a le depozita. Experții au explicat: „Această spălare ajută la îndepărtarea sporilor de mucegai și mențin căpșunele proaspete mai mult timp. Nu te îngrijora, nu vor avea gust de oțet!”

prajitură capsune shutterstock 423101296 jpg

Căpșunele sunt fructe versatile care pot fi folosite  diverse preparate gătite, însă mulți le preferă proaspete. Foto: Shutterstock. 

Iată cum să faci:

1.  Amestecă 1/4 cană de oțet cu două căni de apă într-un bol.

2.  Adaugă căpșunele și lasă-le să se înmoaie timp de trei până la cinci minute.

3.  Scurge-le și clătește-le bine sub un jet de apă rece. Este ideal să folosești o sită pentru a preveni deteriorarea căpșunilor.

Uscarea și depozitarea corectă

După ce le-ai clătit, cheia este să lași căpșunele să se usuce complet. Poți să le întinzi pe un prosop de hârtie sau pe un suport, pentru scurgere.

Odată ce sunt uscate, pune căpșunele într-un recipient tapetat cu prosoape de hârtie. Ideal ar fi să le depozitezi într-un singur strat. Dacă trebuie să le așezi pe mai multe straturi, asigură-te că pui un strat de prosop de hârtie între ele pentru a absorbi umezeala și a reduce riscul de mucegai.

Ultimul pas este să acoperi recipientul și să-l pui în frigider.

Verifică starea căpșunelor

Fii atent la căpșunele tale cât timp sunt depozitate. Dacă observi una care începe să se strice, îndepărteaz-o rapid pentru a preveni stricarea celorlalte.

Această metodă ingenioasă poate prelungi viața căpșunilor tale până la două săptămâni, o îmbunătățire semnificativă față de câteva zile.

Dacă plănuiești să le consumi în decurs de o săptămână, sfaturile sunt mai simple:

  • Evită să le speli până când ești gata să le consumi.
  • Îndepărtează-le pe cele lovite sau mucegăite.
  • Depozitează restul într-un recipient etanș, tapetat cu un prosop de hârtie.

Astfel, căpșunile tale vor rămâne proaspete mai mult timp și gata de savurat.

Sursa: Express